Sprijinul financiar va fi acordat pe baza unui plan de afaceri pentru dezvoltarea exploataţiei şi va contribui la îmbunătăţirea managementului, la creşterea competitivităţii sectorului agricol.

Prin sub-Măsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", din noul Program National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, se va sprijini stabilirea pentru prima data a tinerilor fermieri ca sefi sau conducători unici ai unei exploataţii agricole. În procesul de instalare, tânărul fermier trebuie să aibă în vedere următorii pasi: înregistrarea tânărului fermier ca microintreprindere sau întreprindere mică cu maximum 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanţare; elaborarea unui plan de afaceri pentru înfiinţarea unei exploataţii agricole care va demonstra că exploataţia va atinge o dimensiune economică de cel puţin 12 000 S.O., pe care tânărul fermier urmează să se instaleze; depunerea cererii de finanţare împreună cu planul de afaceri, documente doveditoare privind baza materială cu bunuri imobile deţinute la momentul depunerii cererii de finanţare şi angajamentul ca în termen de maximum 9 luni de la momentul deciziei de finanţare va demara implementarea planului de afaceri; îndeplinirea în maxim trei ani a obiectivelor propuse în planul de afaceri, inclusiv atingerea dimensiunii economice (SO) propuse, reprezentând momentul instalării tânărului fermier. Sprijinul acordat va contribui la îmbunătăţirea managementului, la creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitatea cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă. Sprijinul financiar va fi acordat pe baza unui plan de afaceri pentru dezvoltarea exploataţiei. Măsura va crea posibilitatea tinerilor fermieri rezidenţi, cu un minim de cunoştinte de bază, să se instaleze ca şefi/conducători ai exploataţiei. Interventia prin Sub-Măsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, va conduce la creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajaţi să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate, potrivit datelor publicate de Ministerul Agriculturii, care au caracter informativ. Ghidul solicitantului va fi publicat dupa ce Comisia Europeana va aproba noul PNDR 2014-2020. Prin sub-masura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" se urmăreşte încurajarea familiilor tinere de a se stabiliza, cu efect pozitiv asupra economiei naţionale. Sprijinul public nerambursabil este acordat pe o perioadă de 5 ani, cea de-a doua tranşă de plată acordându-se sub condiţia îndeplinirii corecte a planului de afaceri, de până la acel moment, după maximum trei ani de la contractare. Cuantumul sprijinului este de 50.000 de euro şi va fi acordat sub formă de primă în două tranşe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare; 25% din cuantumul sprijinului - în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare. Implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult nouă luni de la data deciziei de acordare a ajutorului. Acordarea celei de-a doua tranşe este condiţionată de implementarea corectă, de până la acel moment, a obiectivelor stabilite prin Planul de Afaceri.