Procedura de plată a Impozitului pe venitul microintreprinderilor
Pentru a putea opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în 2013, contribuabilii persoane juridice române trebuie să îndeplinească, cumulativ, la data de 31 decembrie 2012, următoarele condiţii: realizează venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital sau în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului; au de la 1 până la 9 salariaţi, inclusiv; au realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro; capitalul social al acestora este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale. Opţiunea pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea Formularului 010 este definitivă pentru anul fiscal respectiv, iar în situaţia în care una dintre condiţii nu mai este îndeplinită, microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor. Cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor este de 3% şi se aplică asupra bazei impozabile constituită din veniturile din orice sursă din care se scad: veniturile aferente costurilor stocurilor produse şi ale serviciilor în curs de execuţie; veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale; veniturile din subvenţii de exploatare; veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare; veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii. Calculul şi plata impozitului se efectuează trimestrial, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor se depune până la data de plată a impozitului. Microîntreprinderile care, în cursul unui an fiscal, realizează venituri mai mari de 100.000 euro vor calcula şi plăti impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita veniturilor, luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, fără posibilitatea de a mai putea reveni la acest mod de impozitare în perioada următoare. Important! Societăţile care au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor în anul 2012 pot schimba sistemul de impunere devenind plătitoare de impozit pe profit începând cu 2013. Opţiunea se exercita tot până la 31 ianuarie 2012 şi tot prin depunerea Formularul 010 la autorităţile fiscale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.