Programul JEREMIE - 75 milioane euro pentru firme românești
Inițiativa JEREMIE a fost lansată, în anul 2006, de CE și FEI, care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a avut un buget inițial de 100 milioane euro, alocat prin Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice, bugetul fiind ulterior suplimentat la 225 milioane euro.
Instrumentele financiare destinate firmelor și antreprenorilor, derulate în prezent prin programul JEREMIE al Comisiei Europene (CE) și Fondului European de de Investiții (FEI), vor putea funcționa și după anul 2022, printr-o hotărâre de guvern adoptată recent. Potrivit, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene prin noua HG a fost aprobat Acordul de modificare și reconfirmare a Acordului de finanțare dintre Guvernul României și FEI, pentru continuarea acestui program. Instrumentele de care vor beneficia companiile și după anul 2022, ca urmare a extinderii duratei inițiativei JEREMIE, sunt: Instrumentul de capital de risc, cu un buget de 50 milioane euro. Două fonduri de capital de risc sunt în curs de lansare; un nou instrument de garantare, trade finance, cu o alocare inițială de 25 milioane euro. Este destinat susținerii sectorului de comerț prin mobilizarea în total, cu implicarea mediului bancar, a circa 125 milioane euro pentru întreprinderile românești ce activează în acest domeniu și întâmpină dificultăți în a obține finanțare; Alte instrumente financiare care au fost propuse preliminar: mezzanine (instrument mixt), fond de capital de risc pentru transfer de tehnologie care urmează a fi definite în perioada următoare. Potrivit oficialilor, inițiativa JEREMIE a fost un real ajutor pentru mediul privat timp de peste 10 ani, este primul instrument inovativ lansat prin fondurile structurale europene, pe lângă clasicele granturi. A foast luată decizia de extindere a programului pentru a beneficia cât mai multe companii de creditare în condiții avantajoase, infuzie de capital sau mix de diferite instrumente. Este de fapt un model de succes care va fi preluat la dimensiune mult mai amplă prin Planul Național de Redresare și Reziliență şi aici instrumentele fiind în fază extrem de avansată și care vor putea fi prezentate în curând.
Programul, care a fost implementat cu implicarea mediului bancar, a fondurilor cu capital de risc și fondurilor de investiții, a avut ca rezultat peste 7.000 investiții și credite în valoare de peste 680 milioane prin cele trei instrumente de creditare, garantare și capital de risc. Rata de multiplicare este de peste 3. Fondul de Participare JEREMIE, care a primit până în prezent rambursări („fonduri Legacy”) de peste 100 milioane euro aferente implementării din perioada de eligibilitate, a lansat începând cu 2019 noi instrumente financiare destinate întreprinderilor românești, utilizând resursele Legacy. Aceste noi instrumente nu puteau fi implementate cu succes din cauza duratei stabilită inițial pentru Acordul de finanțare - adică 31 decembrie 2022.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.