Declaraţiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia iniţială prin depunerea la unitatea fiscal competentă a unei declaraţii rectificative, aceasta fiind unitatea în a cărei evidenţă fiscală este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite şi taxe.

Potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, contribuabilii pot proceda la corectarea declaraţiilor fiscal.  Erorile care pot fi corectate prin declaraţie rectificativă se referă la erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, la bunurile şi veniturile impozabile, precum şi la alte elemente ale bazei impozabile. Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular ca şi cel care se corectează, situaţie în care se va înscrie "X" în căsuţa prevăzută în acest scop şi va fi completată înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială. Fac excepţie deconturile de TVA care se rectifică prin înregistrarea sumelor rezultate din corectare la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecţiile, precum şi corectarea impozitelor care se stabilesc de plătitori prin autoimpunere sau reţinere la sursă, pentru care se completează un formular distinct. În documentarul de mai jos, prezentăm cele mai importante aspecte referitoare la rectificarea declaraţiilor fiscale, formularele utilizate şi modul de completare a acestora. Formularul 710 "Declaraţie rectificativă" se utilizează pentru corectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor stabilite de către plătitori prin autoimpunere sau cu regim de reţinere la sursă, declarate prin Formularele 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", 102 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale" şi 103 "Declaraţie privind accizele". Modelul şi conţinutul Formularului 710 este aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1.340/2009 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 710 "Declaraţie rectificativă", cod 14.13.01.00/r, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508/2009. Declaraţia rectificativă se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către contribuabilii care deţin certificat digital calificat. Sumele înscrise în declaraţia rectificativă nu cuprind diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii sociale stabilite prin actele de control. În cazul în care se corectează obligaţii fiscale care se referă la aceeaşi perioadă de raportare, pentru fiecare obligaţie se completează în acelaşi formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistenţă. Pentru obligaţii fiscale care privesc perioade de raportare diferite se va completa câte un formular pentru obligaţiile fiscale aferente fiecărei perioade de raportare.