În perioada 21 septembrie - 30 noiembrie a.c. s-a derulat a doua sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 112 ("Instalarea tinerilor fermieri"), din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

 

Potenţialii beneficiari ai Măsurii 112, în cazul celor din judeţul nostru, au depus proiectele la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor. După încheierea acestei sesiuni de depunere a proiectelor, bilanţul este neaşteptat de bun. "S-au depăşit toate aşteptările, ne-a declarat, ieri, dl ing. Florian Vesa, director coordonator adjunct la OJPDRP Bihor, iar rezultatul final ne arată că avem 178 de proiecte depuse. Valoarea totală a proiectelor, în vederea accesării de fonduri nerambursabile, este de 4.033.000 de euro. Rămâne de văzut, a mai spus dl Florian Vesa, câte dintre aceste proiecte vor fi selectate."

Vă reamintim că la prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 112 au fost 40 de solicitări, dintre care 38 de proiecte au fost selectate şi au primit deja prima tranşă de bani. În altă ordine de idei, se află în derulare, cu termen scadent la 11 decembrie a.c., sesiunea de depunere a proiectelor pentru două Măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală: Măsura 312 (finanţări pentru activităţi nonagricole) şi Măsura 313 (finanţări pentru sprijinirea turismului şi agroturismului). Proiectele se depun la sediul din Oradea al OJPDRP Bihor.