Fermierii care doresc să obţină 1.500 de euro pe o perioadă de cinci ani îşi pot depune proiectele până la data de 29 iunie.

Obiective specifice şi operaţionale

Măsura 141 "Sprijinirea fermelor agricole de semi - subzistenţă" se încadrează în Axa I - "Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier" şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii exploataţiilor agricole în curs de restructurare pentru facilitarea rezolvării problemelor legate de tranziţie, având în vedere faptul că sectorul agricol şi economia rurală sunt expuse presiunii concurenţiale a pieţei unice. Obiectivele specifice ale măsurii se referă atât la creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic, cât şi diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse. Obiectivele operaţionale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistenţă pentru o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie. Beneficiarii acestei măsuri sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare, care desfăşoară activităţi economice şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE (unitatea de dimensiune economică).

Noutăţi faţă de sesiunile anterioare

De asemenea, ferma trebuie să fie situată pe teritoriul ţării, înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol şi comercializează o parte din producţia agricolă obţinută. În situaţia în care valoarea totală a proiectelor eligibile depuse depăşeşte suma totală alocată, proiectele sunt supuse unui sistem de selecţie, cu un total de 100 de puncte. Astfel, dacă solicitantul este membru, cu minimum şase luni înainte de lansarea sesiunii pentru care aplică, al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare, adună 15 puncte. Ferma de semi-subzistenţă aflată într-o zonă defavorizată primeşte 5 puncte, la fel cum alte 30 de puncte se adaugă dacă fermierul are vârsta sub 40 de ani la data depunerii proiectului. Solicitantul primeşte 25 de puncte dacă realizează o investiţie, în special pentru îndeplinirea conformităţii cu standardele comunitare, şi dacă accesează Măsura 214 "Plăţi de Agro - mediu" din cadrul PNDR primeşte alte 15 puncte. Totodată, dacă solicitantul investeşte din fonduri proprii minimum 4.500 de euro, primeşte 20 de puncte.

Reamintim că aceasta este ultima sesiune din PNDR în care mai pot fi accesate fonduri pe Măsura 141, pentru sprijinirea fermelor de semisubzistenţă. Cererile se depun la Direcţia pentru Agricultură (DA)Bihor, Compartimentul dezvoltare rurală.