Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că, pentru a primi subvenţia la motorină, solicitantii trebuie să fie persoane fizice autorizate sau persoane juridice.

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai acestei scheme numai cu condiţia ca, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se înregistrează ca persoana fizică autorizată (PFA) sau intreprindere individuală (II). De asemenea, APIA precizează că de subvenţia la motorină pot beneficia şi acei fermieri care îndeplinesc condiţiile de mai sus şi care au folosit utilaje închiriate, singura condiţie în această situaţie fiind ca documentele, respectiv facturile care atestă achiziţia combustibilului să fie pe numele societăţii comerciale, intreprinderii individuale sau persoanei fizice autorizate care solicită aceasta subvenţie. Astfel, centralizatorul lunar cu facturi trebuie să demonstreze că acea cantitate de motorină a fost folosită în ferma respectivă pentru lucrările agricole. Dacă aceste facturi sunt pe numele proprietarului utilajelor agricole, fermierul care le-a închiriat nu poate beneficia de acest ajutor de stat. De precizat că centralizatorul cu facturi se atașează la cererea de plată care se depune trimestrial.

Reamintim că pot beneficia de subvenţiile la motorină: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale şi intreprinderile familiale constituite potrivit legii, înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploateaza terenuri agricole, individual sau in forme de asociere conform legislaţiei in vigoare, in scopul obţinerii producţiei agricole; producatorii agricoli, persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale şi intreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producatori recunoscute, dupa caz, care sunt inregistraţi in Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploateaza animale, individual sau in forme de asociere conform legislaţiei in vigoare, in scopul obţinerii producţiei agricole; organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare;  organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al caror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie, potrivit HG 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Precizăm că ajutorul de stat la motorină se acordă, prin rambursarea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă. Pentru 2015, fermierii au primit un preț de 1,79 lei/litrul de motorină. O ultimă precizare: pentru anul 2016, cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.