Administraţia Domeniului Public Oradea a înregistrat, în anul 2021, un profit de 11,9 milioane de lei, cu 91% mai mare decât în anul 2020, când a fost de 6,2 milioane de lei. Jumătate din această sumă va fi virată la bugetul local al municipiului Oradea.

„Anul 2021 nu a fost un an uşor, din cauza pandemiei, dar am avut o activitate ilustrată prin profit, cel mai reprezentativ indicator de performanţă. A fost un an mai bun decât 2020, profitul fiind mai mare cu 91%”, a declarat directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

În 2021, veniturile totale ale ADP Oradea au fost de 76,2 milioane de lei, faţă de 61,1 milioane lei în 2020, iar cheltuielile s-au ridicat la 64,2 milioane lei, faţă de 54,8 milioane lei în 2020. Investiţiile se ridică la 18,4 milioane de lei, din care 18,2 milioane de lei din surse proprii şi 197.000 de lei de la bugetul local. Cea mai mare sumă a fost investită în parcarea supraetajată din strada George Bariţiu - de 16,4 milioane lei, fără TVA.

 

Hotel la Aquapark

Cel mai renumit obiectiv administrat de ADP este Aquaparcul Nymphaea. În 2021, acesta a funcţionat doar începând cu data de 1 iunie, din cauza pandemiei, în primele cinci luni ale anului angajaţii fiind trimişi în şomaj tehnic. Cu toate acestea, în cele şapte luni în care a fost deschis, Aquapark-ul a avut 219.736 vizitatori, cu 53% mai mulţi faţă de anul 2020, când au fost 142.874 vizitatori. Liviu Andrica a menţionat că veniturile Aquapark-ului în 2021 au fost de 17 milioane lei, iar cheltuielile, de 10 milioane lei, astfel că profitul a fost de 7 milioane lei. Peste 80% dintre vizitatori au fost oaspeţi veniţi din afara judeţului. Şeful ADP a menţionat că foarte mulţi dintre aceşti vizitatori ar fi dorit să rămână mai multe zile în incinta complexului şi ar fi dorit cazare. Având în vedere că a expirat termenul de cinci ani de la finalizarea investiţiei, realizată din fonduri europene, putând fi făcute astfel investiţii la Aquapark, Liviu Andrica a anunţat că un obiectiv important pentru ADP este construirea unui hotel de două sau trei stele înspre Ştrandul Dinamo, cu acces în zona de SPA. „Vom face demersurile necesare să-l construim din banii ADP. Vrem să oferim un pachet complet - cazare, masă, relaxare, SPA, tratamente cu apă geotermală”, precizează Andrica, adăugând că a fost comandat deja un studiu de prefezabilitate.

 

Pregătiri pentru Grădina termală Ioşia

Ştrandul Ioşia a fost vizitat în anul 2021 de către 167.822 persoane, cu 78% mai multe faţă de anul 2020, când au fost 94.042 vizitatori. În primăvara anului 2021, la Ştrandul Ioşia au fost introduse abonamentele personalizate. În acest sens a fost achiziţionat un sistem de tipărire a cardurilor cu poză. „Am realizat studiul de fezabilitate pentru Grădina termală Ioşia. Urmează ca Primăria Oradea să găsească sursă de finanţare. Va fi un complex fără tobogane, pentru relaxare, tratamente, SPA”, a declarat Liviu Andrica.

În anul 2021, Grădina Zoologică din Oradea a fost vizitată de 135.201 persoane, cu 48% mai mult faţă de anul 2020, când au fost 91.069 vizitatori. La Zoo Oradea au mai fost aduse trei exemplare de Lupi arctici (Cehia), două exemplare de Suricate (Cehia), o pereche de Tigri siberieni (Slovacia), un Leopard de zăpadă (Ungaria) şi şase exemplare Raţă de Bahama (Ungaria).

La Adăpostul Grivei, în 2021 au ajuns 410 câini (faţă de 383 în anul 2020), dintre care 268 au fost adoptaţi (282 în anul 2020) şi alţi 26 revendicaţi (21 în anul 2020). În fiecare sâmbătă, la Adăpostul Grivei sunt organizate târguri de adopţii, iar săptămânal căţeii nou intraţi sunt postaţi pe pagina de Facebook.

 

Cavouri subterane la Cimitirul Municipal

Pe de altă parte, în 2021, în Cimitirul Municipal au fost efectuate 2.245 înmormântări, cu 351 mai multe faţă de 2020, când au fost înhumaţi 1.894 decedaţi. „În 2021, cea mai solicitată unitate după Aquapark a fost Cimitirul Municipal. La sfârşitul anului au fost şi timp de aşteptare de 15 zile”, a precizat şeful ADP Oradea.

La cimitir, sunt în curs de derulare lucrările de construire a unui Columbar pentru urne, cu o capacitate de 360 de urne. Capacitatea ar putea fi mărită, având în vedere creşterea solicitărilor. Pe lista de investiţii pentru 2022 se mai regăsesc finalizarea lucrărilor de modernizare şi extindere a sediului/birourilor Cimitirului, precum şi a celor de reabilitare a Capelei Municipale. Pe de altă parte, ADP a comandat un studiu pentru amenajarea de locuri de înmormântare în subteran, prin construirea de cavouri. „Într-un cavou pot fi înmormântaţi şase decedaţi”, precizează Andrica. Primele astfel de cavouri ar urma să fie construite în zona intrării dinspre Cartierul Europa.

Totodată, în acest an va demara implementarea programului de redistribuire a locurilor de veci cu restanţe la plată mai mari de doi ani.

 

Doi ani de aşteptare pentru Piaţa Cetate

În ce priveşte pieţele agroalimentare, cele patru piețe din Oradea au funcționat pe toată perioada anului. În schimb, Piața 100 a avut activitatea restricționată, timp de două luni, la sfârșitul anului, Sectorul Bazar fiind închis.

Lucrările de modernizare a Pieţii Cetate au trenat. „De doi ani aşteptăm avizul din partea Ministerului Culturii. În martie s-ar putea să fie gata proiectul de consolidare a vechii hale, iar după martie sau aprilie, s-ar putea scoate la licitaţie realizarea investiţiei”, a anunţat Liviu Andrica. În privinţa Pieţei Nufăru, şeful ADP a menţionat că e „mare păcat ca acel teren (pe care funcţionează Piaţa Nufărul - n.r.) să fie folosit pentru piaţă. Acolo sunt 20-25 de comercianţi. E locul ideal pentru un park and ride: oamenii ar veni în Oradea, şi-ar lăsa acolo maşinile şi ar lua tramvaiul. Piaţa nu trebuie să dispară - ar putea funcţiona la parterul parcării”, a mai menţionat directorul ADP Oradea.