Campusul școlar - A fost depusă cererea de finanțare
Consiliul Județean Bihor a depus cererea de finanțare cu fonduri europene prin PNRR pentru Campusul Școlar pentru învățământ dual. Proiectul de hotărâre privind valoarea campusului a fost aprobat în ședința extraordinară de îndată de marți, 7 martie.
Proiectul are o valoare totală de puțin peste 147 de milioane de lei, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Contribuția proprie a Consiliului Județean Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de puțin peste 20.84 milioane de lei, reprezentând 20,01% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Finanțarea va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 - Educație, Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. Se alocă fonduri pentru înființarea a 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a 10 campusuri profesionale integrate în toată țara.
Campusul școlar pentru învățământ dual, aflat în construcție, este în imediata vecinătate a Universității Oradea și a viitorului Parc Științific și Tehnologic, un proiect realizat din fonduri europene de către Consiliul Județean Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.