Printre proiectele dezbătute, săptămâna trecută, în Comisia Municipală de Urbanism, se numără construirea unui imobil destinat producției de substanțe farmaceutice și dermato-cosmetice inovative în Parcul Industrial II, amenajarea unei hale industriale pe Calea Borșului, dar și construirea unei clădiri multifuncționale destinate activităților sportive pe str. Gh. Mărdărescu.

 

Producție de substanțe farmaceutice

„O investiție importantă și inedită pentru zona Parcului Industrial II este construirea pe str. Thomas Alva Edison, nr. 1 a unui imobil având ca destinație obținerea de produse farmaceutice și dermato-cosmetice inovative pe bază de substanțe active de sinteză în asociere cu extracte vegetale din plante, alge și cianobacterii. Suprafața totală a terenului pe care se va realiza investiția este de 16.837 mp, iar suprafața desfășurată a imobilului care se va construi aici va fi de 3.531 mp”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș.

În acest sens, firma Sapient a solicitat în cadrul Comisiei municipale de urbanism aviz Arhitect Șef pentru construirea acesteia.

Clădirea va fi construită în Parcul Industrial II, chiar la frontul străzii Ogorului, accesul în incintă urmând să se facă din str. Thomas Alva Edison. Imobilul va avea regimul de înălțime P +2 E.

 

Hală industrială pe Calea Borșului

Un alt proiect avizat de Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) vizează construirea unei hale industriale pe un teren situat pe str. Calea Borșului, în imediata vecinătate a supermarketului PIC. FMZ Development a solicitat în acest sens aviz Arhitect Șef pentru Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) în vederea construirii acesteia.

Documentația de urbanism studiază atât terenul care a generat PUD-ul, pe care se va construi hala, cât și incinta fostului magazin PIC. Astfel, ulterior emiterii Hotărârii de Consiliu Local pentru PUD, terenul deținut de FMZ Development urmează să fie achiziționat de CTPark Oradea North. Astfel, terenurile studiate prin PUD se vor alipi, rezultând o singură parcelă.

„Comisia a considerat că Planul urbanistic de detaliu este necesar pentru organizarea circulației auto în incintă, în sensul asigurării accesului autovehiculelor în curtea halei prin incinta fostului magazin PIC, azi destinat altor activități economice”, a precizat arhitectul-șef al orașului, Radu Fortiș.

Suprafața totală a terenului studiat este de 74.000 mp, din care 47.379 mp este incinta fostului magazin PIC, iar 26.624 mp este terenul pe care se va construi hala. În ceea ce privește suprafața halei industriale, aceasta va fi de 10.790 mp.

 

Clădire multifuncțională pentru activități sportive

O clădire multifuncțională destinată activităților sportive se va construi pe str. Gh. Mărdărescu, nr, 12 A, în Parcul Industrial I. În acest sens, firma Fit 4U Rezidential Health a solicitat aviz Arhitect Șef pentru construirea unei clădiri multifuncționale cu sală de sport, piscină acoperită și terenuri padel. Suprafață terenului vizat de investiție este de 3.877 mp, iar suprafața la sol a clădirii propuse este de 1.340 mp. Aceasta va avea 21 de locuri de parcare. Proiectul a primit aviz favorabil.