Alte două unități de învățământ din Oradea, dedicate antepreșcolarilor și preșcolarilor, vor fi modernizate și reabilitate energetic pentru o mai bună calitate a actului educațional și a condițiilor de funcționare.

Continuă investițiile în unitățile de învățământ din municipiul Oradea. Astfel, joi, 31 august, consilierii locali au aprobat depunerea proiectului, a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici la faza DALI în vederea reabilitării Grădiniței nr.45 și a Creșei nr.6 - Căsuța Veseliei, situate în Oradea, pe str. Aluminei, nr. 100.

Prin implementarea proiectului se țintește creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinația de unități de învățământ. Astfel, se propune ca respectiva clădire să aibă spații moderne, curate și multifuncționale, din care se vor elimina finisajele parazitare, iar exteriorul degradat să fie curățat și reabilitat.

Soluțiile adoptate sunt următoarele: asigurarea celor mai bune condiții pentru copii și personal (didactic si nedidactic), prin îmbunătățirea tehnică a clădirii, dotarea tehnică acesteia la standardul tehnologiei actuale; se vor respecta normativelor în vigoare: educative, siguranță, protecție la incendii, sanitare (DSP, ISU); aplicarea unor soluții de termoizolație eficiente (pereți exteriori, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsolul tehnic, ferestre și uși), schimbarea tâmplăriilor și refacerea completă a instalațiilor; reabilitarea instalaţiilor pentru prepararea, distribuţia şi utilizarea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare şi climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv sisteme de răcire pasivă, precum şi achiziţionarea şi instalarea echipamentelor aferente şi racordarea la sistemele de încălzire centralizată (Punct termic); utilizarea surselor regenerabile de energie; implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice, inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, tehnologie LED, cu respectarea normelor şi reglementărilor tehnice;  optimizarea calităţii aerului interior prin ventilaţie mecanică cu unităţi individuale sau centralizată, după caz, cu recuperare de energie termică pentru asigurarea necesarului de aer proaspăt şi a nivelului de umiditate, care să asigure starea de sănătate a utilizatorilor în spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea; creșterea nivelului de colectare selectivă a deșeurilor în spațiul de depozitare comun din cadrul grădiniței și a creșei; reducerea costurilor cu utilităţile; reabilitarea instalatiei electrice și realizarea rețelei  de internet, introducerea supravegherii video şi implementarea unor automatizări și soluții software de management a rețelelor tehnice din creșă.

Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Valoarea totală a investiției este de 18.461.980,75 lei fără TVA.