După Parcul 1 Decembrie, urmează Parcul Brătianu - Intră în modernizare
Lucrările de modernizare a Parcului I.C. Brătianu au început oficial și vor dura 8 luni. Acesta va fi dotat cu spații de joacă, zone de aventură, peste 300 de arbori noi și peste 2.500 de exemplare de plante perene, arbuști și graminee ornamentale.
Ordinul de începere a lucrărilor de execuție, care vor fi realizate de firma Flodor Transcom, în baza unui contract în valoare de 21,79 milioane de lei, fără TVA, a fost emis marți, 15 iulie.
Cu o suprafață de 64.850 mp, parcul a fost reabilitat ultima dată la începutul anilor 2000, însă acum se află într-o stare avansată de degradare, cu spații verzi afectate, mobilier urban deteriorat și iluminat nefuncțional. Prin noul proiect, se urmărește revitalizarea completă a zonei, prin amenajarea de terenuri multifuncționale de sport, realizarea unei piste de pump-track, remedierea deficiențelor existente ale terenurilor sportive, precum și plantarea a 298 de arbori (tei, duglas, chiparos de baltă, liquidambar) și peste 2.500 de exemplare de plante perene, arbuști și graminee ornamentale.
Vor fi amenajate zone de agrement și spații dedicate jocului copiilor, inclusiv o zonă de aventură cu tiroliană și un ansamblu de trasee cu obstacole realizate din lemn și cabluri de oțel, montate pe arbori. Locul de joacă va fi modernizat integral, fiind dotat cu echipamente realizate din materiale naturale, adecvatew atât copiilor cu vârsta de până la 12 ani, cât și celor cu dizabilități. De asemenea, vor fi amenajate suprafețe întinse cu mixuri de plante perene florale și erbacee, iar proiectul prevede și construirea unui iaz auto-sustenabil.
În partea vestică a parcului, va fi valorificată vizual construcția existentă ce adăpostește sonda aparținând Transgex, astfel încât să se integreze estetic în peisajul reconfigurat. Parcul va fi dotat și cu o toaletă publică modernă, echipată cu sistem de autocurățare.
Constructorul a fost notificat cu privire la obligația de a proteja arborii existenți, atât trunchiurile, cât și sistemul radicular. În zonele unde lucrările vor interveni în apropierea rădăcinilor arborilor, săpăturile vor fi realizate manual, pentru a evita afectarea vegetației mature și a conserva patrimoniul verde al parcului. Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 8 luni. În această perioadă, accesul publicului va fi restricționat pentru a garanta siguranța cetățenilor. Proiectul este finanțat din bugetul local al Municipiului Oradea, însă sunt în curs de evaluare și cereri de finanțare nerambursabilă, pentru atragerea de fonduri suplimentare care să sprijine realizarea acestei investiții importante.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.