Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a Grădiniței nr. 5, situată pe strada Călimăneștilor nr. 10.

 

Proiectul a fost depus spre finanțare de către Primăria Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, în colaborare cu Direcția Patrimoniu Imobiliar, și a fost aprobat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027.

„Prin implementarea acestui proiect se urmărește reabilitarea completă a clădirii grădiniței, modernizarea spațiilor interioare, reabilitarea instalațiilor, precum și dotarea corespunzătoare a unității de învățământ. Totodată, proiectul vizează creșterea eficienței energetice și implementarea unor soluții de gestionare inteligentă a energiei, astfel încât clădirea să devină mai sustenabilă și mai eficientă din punct de vedere energetic. Exteriorul imobilului, aflat într-o stare degradată, va fi curățat și reabilitat, iar spațiile interioare vor fi transformate în zone moderne, curate și multifuncționale, adaptate cerințelor actuale din educația preșcolară”, menţionează municipalitatea orădeană.

Valoarea totală a investiției este de 6.289.957,48 lei, din care suma de 4.564.431,68 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 14 luni de la semnarea contractului de lucrări.

„În prezent, proiectul tehnic de execuție este finalizat, urmând ca în perioada următoare să fie demarate lucrările propriu-zise. Prin această investiție, Primăria Municipiului Oradea își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea infrastructurii educaționale și crearea unui mediu modern și sigur pentru copiii din municipiu”, precizează Primăria Oradea.