Lucrările au fost finalizate, clădirea de pe strada Aluminei fiind eficientizată energetic - Sediu modern pentru Detașamentul 2
Clădirea care găzduiește sediul Detașamentul 2 de Pompieri, situat pe strada Aluminei din Oradea, a fost reabilitată și eficientizată energetic, lucrările, în valoare de aproape 6 milioane de lei fiind finanțate prin PNRR. Imobilul are încălzire în pardoseală, panouri fotovoltaice, instalații electrice și sanitare noi dar și senzori de prezență la lavoare sau sisteme de ventilație cu recuperare de căldură.
Proiectul prin care a fost modernizat sediul pompierilor orădeni a fost semnat în luna august 2023 iar lucrările au început anul trecut, la sfârșitul lunii septembrie. Sediul s-a transformat într-unul modern și eficient energetic, care oferă condiții de muncă adecvate salvatorilor.
„Prin acest proiect am urmărit creșterea calității muncii, evident, prin creșterea calității condițiilor. A fost ales Detașamentul 2 din considerentul relevanței lui la nivel județean și la nivelul municipiului, o clădire care a necesitat lucrări destul de ample. Proiectul a beneficiat de suportul juridic, logistic și financiar al colegilor noștri, a fost o echipă destul de mare și complexă. Munca a început undeva în vara anului 2022 și se va finaliza la sfârșitul acestui an. Din perspectiva lucrărilor munca s-a încheiat și săptămâna trecută, în 8 noiembrie, a fost semnat procesul verbal de recepție”, a declarat, ieri, inspectorul șef al ISU Bihor, general de brigadă Sorin Caba. Pe lângă clădirea administrativă, modernizate au fost și garajele, ceea ce aduce un element de noutate pentru județul nostru, Detașamentul 2 fiind prima subunitate care beneficiază de un sistem de exhaustare a gazelor la nivelul garajelor.
„Vreau să subliniez încă o dată munca făcută de colegii mei, pe cele trei paliere, logistic, juridic și financiar, muncă ce se va finaliza în cursul lunii decembrie când vor fi încheiate ultimele documente și vor fi realizate ultimele plăți. Noi suntem mândri de investiția aceasta pentru că, din punct de vedere logistic, este cea mai semnificativă din ultimii ani. Vom continua cu alte proiecte, mă refer aici la noua subunitate de la Salonta, instalarea a cinci sisteme de panouri fotovoltaice în județ, de asemenea, e în curs de finalizare un proiect la nivelul Detașamentului Marghita, unde ne dorim un centru de pregătire și, nu în ultimul rând, avem în plan să realizăm încă două puncte de lucru în județ”, a mai declarat inspectorul șef al ISU Bihor, Sorin Caba.
Creșterea eficienței energetice a sediului Detașamentului 2 de Pompieri Oradea este o măsură cu beneficii pe termen lung, concretizată într-un consum de energie redus semnificativ, cu un necesar ce poate fi de peste două ori mai mic, contribuind totodată, la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. A fost reabilitat pavilionul administrativ și garajelor, echipate cu instalații și echipamente moderne de încălzire și iluminat, inclusiv echipamente care utilizează surse regenerabile de energie, modernizarea spațiilor interioare și dotarea acestora cu echipamente/instalații specifice. S-a realizat schimbarea instalațiilor de distribuție agent termic de la întreaga clădire, refacerea instalațiilor și a corpurilor sanitare de la întreaga clădire, montarea senzorilor de prezență la lavoare, montarea debitmetrelor pe racordurile cu apă caldă și apă rece și a contoarelor de energie termică, inclusiv cele dotate cu dispozitive de înregistrare și transmitere la distanță a datelor; s-a montat un sistem solar de producere a energiei termice cu tuburi vidate, necesar pentru prepararea apei calde; montarea unui sistem de producere a energiei electrice folosind panouri fotovoltaice; reducerea consumului de energie electrică prin refacerea/înlocuirea instalației electrice existente. Valoarea totală a Proiectului a fost de 5.957.569,13 lei, valoare integral eligibilă din fondurile PNRR.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.