În cel mult două săptămâni, constructorul arădean Tehnodomus s-a angajat să demareze lucrările la cel de-al doilea pasaj peste centură, cel din Calea Aradului.

Viceprimarul Mircea Mălan a subliniat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectul „Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea (str. Ogorului/Calea Sântandreiului) şi Drumul Naţional DN 79 Arad - Oradea" are o importanță majoră pentru municipalitate. În prezent, pe latura est-vest a Oradiei, se lucrează concomitent și la pasajul DN 76, respectiv la pasajul peste cale ferată de la ieşirea spre Oşorhei.

„La încheierea acestor lucrări, la finalul anului 2015, cei care doresc să ocolească Oradea vor putea să facă acest lucru în câteva minute. Astfel, vor fi eliminate și blocajele de trafic, iar zona industrială, din preajma drumului de centură, se va dezvolta și ea datorită decongestionării traficului și va oferi condițiile necesare celor care execută trafic greu", a precizat viceprimarul Mircea Mălan. Valoarea totală a proiectului este de 25.520.001,21 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 16.573.578,02 lei, contribuția Guvernului României este de 3.638.102,49 lei, iar contribuția municipiului Oradea este de 5.308.320,70 lei. Perioada de implementare prevăzută iniţial era de 17 luni (august 2014 - decembrie 2015), dar timpul propriu-zis de execuție a lucrărilor, asumat de constructor, este de 15 luni (octombrie 2014 - decembrie 2015). Pasajul suprateran va avea o lungime de 226,30 metri și o lățime totală de 19,38 metri. Pasajul va avea nouă deschideri cu o lățime a părții carosabile de 14 metri și două benzi pe fiecare sens de mers. Lucrările vor fi executate de către SC Tehnodomus SA, urmând ca, în aceste zile, firma să efectueze lucrările de pregătire a șantierului.