Începând de miercuri, 17 iulie, pe perioada vacanței de vară, se închide strada Avram Iancu, de la intersecția cu strada Traian Moșoiu până în zona Parcului Bălcescu, în vederea executării lucrărilor de schimbare a rețelelor de termoficare  și a rețelelor de apă și canalizare.

 

Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din cadrul Primăriei Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-a întrunit luni, 15 iulie, pentru a analiza solicitările care privesc restricționări ale traficului în municipiu.

Comisia a avizat închiderea străzii Avram Iancu de la intersecția cu strada Traian Moșoiu până în zona Parcului Bălcescu începând de miercuri, 17 iulie, pe perioada vacanței de vară, în vederea executării lucrărilor de schimbare a rețelelor de termoficare  și a rețelelor de apă și canalizare.

„Lucrările sunt executate de firma Avril şi se vor desfășura etapizat. Astfel, se va lucra concomitent pe două tronsoane: intersecție str. Traian Moșoiu până la intersecția cu  str. Cuza Vodă (asigurându-se circulația pe str. Cuza Vodă) și de la intersecția cu str. M Kogălniceanu până la Parcul Bălcescu (asigurându-se circulația pe M. Kogălniceanu). La finalul lucrărilor se va așterne un nou covor asfaltic pe toată suprafața carosabilă a străzii”, precizează Primăria Oradea.

Municipalitatea a mai anunţat totodată că, la solicitarea OTL, se instituie restricții de circulație în intervalul 20 - 22 iulie la intersecția străzii Aviatorilor cu străzile Lipovei și Sirenei pentru execuția lucrărilor la calea de rulare.