Lucrările de modernizare a străzii Principatelor Unite, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Tudor Vladimirescu și podul Centenarului, sunt în plin proces de desfășurare. 

Pe strada Principatelor Unite se execută lucrări de siguranță a circulației în baza acordului cadru, lucrări care constă în refacerea completă a trotuarelor și a părții carosabile.

„Până acum s-a executat frezarea stratului de asfalt existent și s-au realizat egalizări pentru obținerea unei suprafețe plane. Compania de Apă a înlocuit rețelele de canalizare menajeră, rețelele de apă și a reparat canalizarea pluvială pe tronsoanele afectate. Până în  data de 18 august va fi finalizată asfaltarea tronsonului”, precizează municipalitatea orădeană.

Predarea amplasamentului s-a realizat în data de 14 iunie, termenul de finalizare fiind 18 august.

În ce privește strada Tuberozelor, lucrările au fost finalizate, aici fiind refăcut covorul asfaltic pe întreaga suprafață a străzii și s-au realizat plantări de arbori în carote.

Lucrările sunt realizate de firma Drumuri Bihor.