A doua oară va fi cu noroc? - Din nou în febra emoţiilor la BAC
Dacă la sesiunea din vară se înscriseseră aproape 6.500 de elevi, la sesiunea din toamnă a „examenului maturităţii", s-au înscris 2.527 de tineri, trei sferturi dintre ei fiind cei declaraţi respinşi în vară. Aceştia vor avea primul examen astăzi, când se vor susţine probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, urmând ca pe 27 august să înceapă proba scrisă la limba şi literatura română, iar în 28 august, proba la limba maternă. Pe 29 august, elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, iar pe 31 august, proba la alegere a profilului şi a specializării. Primele rezultate se vor afişa pe 2 septembrie, la ora 16.00. Elevii nemulţumiţi de notele primite vor putea depune contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale se vor afişa pe 5 septembrie.
Toamna e ca vara?
Rezultatele din vară au fost mulţumitoare pentru reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bihor şi dezastruoase pentru cei care încă mai sperau că anul trecut elevii au avut rezultate slabe din cauza emoţiilor provocate de camerele de luat vederi şi nu pentru că nu au mai putut copia ca în anii precedenţi. Din cei 6.423 de elevi prezenţi la examenele din vară, au trecut 3.511 absolvenţi (adică 54,66%) şi l-au picat 2.908 (adică 45,27%). Dintre cei picaţi, 2.437 (83,8%) nu au promovat pentru că au avut o medie generală mai mică de 5, în timp ce 471 (16,2%) au fost declaraţi respinşi pentru că, deşi au avut media mai mare de cinci, media generală a fost mai mică de şase. Dintre cei care au promovat, cei mai mulţi, 1.315 (37,45%), au avut media cuprinsă între 6 şi 6,99. Ei au fost urmaţi de 1.053 (29,99%) de elevi cu medii cuprinse între 7 şi 7,99, de 827 de elevi (23,55%) cu medii cuprinse între 8 şi 8,99 şi de 316 elevi (9%) cu mediile cele mai mari, cuprinse între 9 şi 9,99. Niciun elev din judeţul Bihor nu a luat BAC-ul cu nota 10. Conform statisticilor naţionale, la sesiunea din vară a bacalaureatului, judeţul Bihor s-a clasat pe locul 4 în România la promovabilitate, după Brăila (60,3%), Iaşi (56,80%) şi Cluj (56,26%). De altfel, Bihorul a avut o rată de promovabilitate cu 10,4% mai mare decât media naţională.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.