Copiii cu vârste cuprinse între 6-14 ani, care sunt pasionați de istorie, sunt invitați să participe la activitatea de educație nonformală „Clubul Micilor Istorici”.

Activitățile se vor desfășura o dată pe lună, inclusiv în vacanțe, la sediul Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, str. Armatei Române nr.1/A, pe durata unei ore, și vor avea ca teme de dezbatere subiecte despre istoria orașului Oradea, a Transilvaniei, a României, precum și alte teme propuse de participanți.

Taxa de participare este de 100 de lei/an. În cazul în care sunt doi frați care doresc să se înscrie, taxa pentru al doilea este de 50 de lei/an, iar dacă sunt mai mulți frați, ceilalți vor participa gratuit.

Taxa cuprinde materialele necesare activităților, precum și vizite în cadrul muzeului și ale secțiilor acestora, în funcție de temele propuse.

Prima întâlnire va fi în 25 ianuarie 2024, la ora 16.00. Activitățile vor fi susținute de Dalida Moga, educator muzeal, Muzeul Țării Crișurilor. Înscrierile se pot face până cel târziu 12 ianuarie 2024, la numărul: 0772.081.499.

Organizatori: Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în colaborare cu Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea.