Beiuș - Vulcaniștii promovează interculturalitatea printr-un nou proiect Erasmus+
„Caring for different cultures in a united Europe” („Îngrijirea diferitelor culturi într-o Europă unită”) se numește proiectul Erasmus+ pe care îl derulează cei de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș în perioada ianuarie 2023 - iunie 2024.
Pe parcursul a 18 luni, alături de partenerii din alte trei școli europene, din Belgia, Portugalia și Turcia, vulcaniștii promovează interculturalitatea prin prezentarea unor aspecte ale culturii tradiționale românești. De altfel, întâia mobilitate din cadrul proiectului „Caring for different cultures in a united Europe” s-a desfășurat recent chiar la Colegiul Național „Samuil Vulcan”, între 23 și 28 aprilie.
După cum preciza prof. Ioana-Lăcrimioara Rada, coordonatoarea mobilității din România, „scopurile acestui proiect sunt de a crea conștientizare culturală și de a dezvolta educația interculturală. Referitor la activitățile proiectului, putem afla mai multe despre cultura noastră națională, prezentând-o altora. Astfel, în cadrul acestei mobilități, am propus o serie de activități care au avut ca temă muzica populară din zona Bihorului și tradițiile noastre populare, prezentându-le și partenerilor. Așa, am învățat și noi mai multe despre acestea, pentru că am organizat ateliere de dansuri populare, o paradă a costumelor populare, la muzeu, am prezentat o scenetă în care am pus în prim-plan un târg tradițional din Beiuș, fiind o experiență foarte interesantă atât pentru noi, cât și pentru școlile partenere.
Pe lângă identitatea culturală și educația interculturală, proiectul își propune dezvoltarea competențelor-cheie, cum ar fi cele digitale sau cele de comunicare într-o limbă de circulație internațională, în acest caz, engleza. În plus, s-a dezvoltat și competența socială, cea interculturală, elevii din școlile partenere fiind găzduiți de elevii noștri, stabilindu-se niște legături strânse, calde, între aceștia”.
Interlocutoarea noastră mai preciza că grupul de parteneri belgieni, portughezi și turci, format din șase profesori și nouă elevi, a participat, alături de gazde, la câteva excursii în zonă, vizitând Peștera Urșilor de la Chișcău și municipiul Oradea, unde au admirat centrul urbei și Cetatea. Cât privește cunoașterea Beiușului, oaspeții au fost încântați de cele văzute la Muzeul Municipal și la expoziția de viori cu goarnă a lutierului local Salvator-Cornel Palladi.
Prof. Ioana-Lăcrimioara Rada anunța, totodată, că vor urma alte patru mobilități, acestea fiind programate în anul școlar viitor. Prima va fi organizată sub formă virtuală, de la distanță, după care, pe rând, școlile partenere din Turcia, Portugalia și Belgia (instituția de învățământ coordonatoare) vor găzdui mobilități. În plus, la finalul proiectului, va fi inițiată o campanie de promovare a Uniunii Europene, pe care participanții la proiect o vor prezenta Parlamentului European.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.