Beiuş - Ziua Francofoniei, o sărbătoare de tradiţie
În fiecare an, la 20 martie, este sărbătorită Ziua Internaţională a Francofoniei, eveniment salutat de toate ţările ce au franceza drept limbă oficială, de cultură, de lucru sau de comunicare internaţională. România a intrat în Mişcarea Francofonă în anul 1991, cu statutul de observator, iar doi ani mai târziu a devenit membru cu drepturi depline.
A sărbători Ziua Francofoniei la Beiuş este un gest firesc, deoarece tradiţia învăţământului în limba franceză se îngemănează cu cea a gimnaziului vulcanian, cel dintâi aşezământ de învăţământ mediu românesc din partea de vest a ţării. Preoţii asumpţionişti francezi s-au numărat printre dascălii care au contribuit la prestigiul venerabilei şcoli beiuşene. De asemenea, trebuie amintit faptul că marele fiu al Franţei, generalul Henri Berthelot, a participat la centenarul gimnaziului vulcanian, în anul 1928, fiind, de altfel, desemnat Membru de Onoare al liceului din Beiuş. Elevii şcolilor beiuşene au cinstit Ziua Internaţională a Francofoniei printr-un frumos spectacol artistic. Manifestarea, ajunsă la cea de-a zecea ediţie, s-a desfăşurat luni, 21 martie, la Sala Mare a Primăriei urbei. În deschidere, prof. Argentina Boldi a mulţumit colegilor care predau limba franceză în Beiuş pentru implicarea în organizarea acestei sărbători anuale a iubitorilor limbii lui Voltaire. Argentina Boldi a subliniat necesitatea unor astfel de manifestări cultural-artistice pentru promovarea limbii franceze, pentru întărirea colaborării şi solidarităţii dintre statele francofone. Totodată, vorbitoarea a arătat că, deşi în ultimele decenii a pierdut teren în faţa englezei şi chiar a limbilor italiană sau spaniolă, franceza rămâne un important vehicul pentru idei şi cultură, iar, în contextul deschiderii pieţei muncii din Franţa pentru naţiunile est-europene, aceasta devine un atu al celor care doresc să se realizeze profesional în Hexagon.
Începutul spectacolului a aparţinut elevilor vulcanişti, care au prezentat un program de cântece şi poezii, după care pe scenă au urcat elevii Liceului Pedagogic "Nicolae Bolcaş" şi cei ai Colegiului Tehnic "Ioan Ciordaş", care, prin prestaţiile lor, au smuls aplauze îndelungi din partea asistenţei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.