Polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni au fost alături de copii, la început de an școlar, cu acțiuni punctuale și recomandări pentru a preveni victimizarea acestora.

Poliția Română desfășoară, până pe 29 septembrie, campania națională de prevenire a victimizării copiilor „Școala, în siguranță”, ce are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor aflați la debutul anului școlar, în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în fapte antisociale.

În acest context, poliţiştii bihoreni au transmis mesajul campaniei în toate unitățile de învățământ din județul Bihor, acesta fiind adresat atât copiilor, cât şi cetăţenilor care circulă pe drumurile publice zi de zi. Cu ocazia activităţilor desfăşurate în cadrul Campaniei „Școala, în siguranță”, poliţiştii de prevenire și de proximitate bihoreni au informat elevii, părinții și cadrele didactice cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și consecințele legale asociate faptelor antisociale. Activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni au cuprins acțiuni punctuale, realizate zilnic în zona unităților de învățământ, la orele cu cel mai mare aflux de elevi. În cadrul a peste 250 de întâlniri cu elevii și părinţii, polițiștii bihoreni le-au transmis că le sunt alături, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie, că pot să apeleze cu încredere şi să ceară sprijinul lor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât nimic să nu perturbe drumul pe care au pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară. De asemenea, poliţiştii bihoreni le-au prezentat elevilor materiale preventive având ca temă prevenirea furturilor, siguranța bunurilor personale, prevenirea infracţiunilor în mediul online, dar şi prevenirea victimizării prin accidente rutiere. Siguranţa elevilor în drumul lor spre şcoală şi spre casă, modalitatea de a se comporta în unitatea de învăţământ, dar şi evitarea stărilor conflictuale sunt unele dintre temele dezbătute de polițiștii bihoreni în interacțiunea lor cu elevii. În același context, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au realizat 500 de afișe cu mesaje preventive care au fost expuse încă de la începerea anului școlar la avizierele tuturor unităților de învățământ din județul Bihor, precum și în locurile ușor accesibile elevilor și părinților. Totodată, polițiștii bihoreni au realizat și peste 1.000 de orare cu recomandări preventive pe teme de educație rutieră și siguranță în mediul on-line, care au fost distribuite în această perioadă la întâlnirile polițiștilor bihoreni cu elevii.