Peste 50 de unităţi de învăţământ din Oradea ar fi trebuit să intre de la începutul acestei luni în febra lucrărilor de reparaţii curente şi igienizări necesare desfăşurării în bune condiţii a viitorului an şcolar, Primăria Oradea alocând 900.000 RON. Cu toate că în programul iniţiat de Primăria Oradea sunt cuprinse un volum mare de lucrări, iar timpul alocat este unul scurt, cele patru firme executante încă mai ezită să-şi etaleze întregul arsenal de forţe, obişnuite să lase totul pe ultima sută de metri. La începutul lunii, 55 de creşe grădiniţe, şcoli, licee şi grupuri şcolare au fost predate constructorilor, însă la doar 20% dintre ele au început lucrările. În plus, din cele patru firme numai una dintre ele şi-a luat în serios treaba. Astfel, la cinci dintre cele 12 unităţi, unde lucrările erau în toi, lucrau doar muncitorii firmei Sanitas Oniş, în rest celelalte trei firme, Deni Flor, SC Elcont Impex şi SC Arkiti Com SRL, au avut până în prezent o prestaţie timidă. La Colegiul Tehnic "Traian Vuia", lucrătorii mai aveau de realizat finisajele exterioare, la fel şi la Liceul Sportiv, care s-a bucurat de ample lucrări de reabilitare. În plus, în acest an au mai fost alocate alte 6,6 milioane RON pentru reparaţii capitale. La această oră, sunt prevăzute în acest program Şcoala cu clasele I - VIII "Alexandru Roman", "Avram Iancu", "Andrei Şaguna" şi "Ioan Bogdan". Valoarea mare a lucrărilor realizate la aceste unităţi au impus ca ele să se realizeze pe doi ani, urmând să se finalizeze până în 1 septembrie a.c. În ce priveşte Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", care este revendicat de Episcopia Ortodoxă, PMO intenţionează să ajungă la o înţelegere cu această instituţie de cult în sensul ca valoarea investiţiilor care se vor efectua aici să fie dedusă din chirie. În ce priveşte Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", acesta va primi 4 milioane RON pentru reabilitare faţadă, sală de sport etc.