Cu prilejul zilei de 8 Martie, elevii Colegiului Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea au primit recent vizita şcolarilor de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Tileagd. Întrunirea s-a desfăşurat în cadrul proiectului educativ ce poartă denumirea "De la inimă la inimă", având ca temă "Mărţişorul, simbol al primăverii".

Activitatea a fost organizată de elevii claselor a X-a A şi B, coordonaţi de profesoarele Daniela Ganea şi Andrea Kosa, la care au fost invitaţi copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Tileagd, însoţiţi de directorul şcolii - Silvia Ficuţ, consilierul educativ Dorina Tocuţ şi alte cadre didactice. În prima parte a activităţilor, liceenii au vorbit despre legenda mărţişorului, creându-se o atmosferă de primăvară, evidenţiată apoi de un program artistic susţinut de elevii ambelor şcoli. În încheiere, elevii celor două unităţi de învăţământ s-au organizat pe grupe de lucru şi au confecţionat mărţişoare şi felicitări de Ziua Mamei. "Scopul principal al acestei activităţi este de a oferi sprijin diferenţiat copiilor cu nevoi speciale, în funcţie de specificul fiecărui elev în parte, fiind cuprinsă în aria extracurriculară, desfăşurată într-un mod agreabil, afectiv şi primitor", a precizat coordonatoarea activităţii, Daniela Ganea. Aceasta a mai adăugat că, prin această activitate, elevii au marcat într-un mod mai deosebit sosirea primăverii şi Ziua Mamei, încercând totodată să cultive în sufletele copiilor sensibilitatea şi afectivitatea, dezvoltând spiritul de colaborare şi cooperare între cele două şcoli.