Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea va găzdui sâmbătă, 28 mai, un atelier dedicat bunelor practici în educție intitulat: „Diferențierea curriculară: practici educaționale privind reușita elevilor în medii educaționale diverse”  

Evenimentul este parte a proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” (CRED) derulat la nivel național și implementat de Ministerul Educației, constând în ateliere organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România.

Casa Corpului Didactic Cluj, partener în cadrul proiectului, cu rol de coordonare a Regiunii Nord-Vest, organizează atelierul „Diferențierea curriculară:  practici educaționale privind reușita elevilor în medii educaționale diverse”, în data de 28 mai, începând 9.00, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea. 

La nivel național, în cadrul celor 90 de workshop-uri, participă 4.500 persoane, dintre care: personal didactic din învățământul preuniversitar primar și gimnazial - dezvoltatori de curriculum (inclusiv în format digital), autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital), reprezentanți ai partenerilor sociali etc.

Fiecare eveniment are caracter interactiv, în care se urmărește valorificarea experienței și expertizei participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe-cheie. De asemenea, formatul facilitează reflecția participanților cu privire la condițiile de transfer ale unor bune practici și la posibile arii de cooperare.

CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial. CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 Inspectorate școlare, printre care și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Mai multe detalii despre proiectul CRED și activitățile desfășurate, se găsesc pe educred.ro.