Săptămâna de controale în şcoli s-a încheiat ieri, urmând ca rezultatele şi constatările să fie centralizate săptămâna viitoare. Patru echipaje mixte compuse din reprezentaţi ai Prefecturii Bihor, Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Inspectoratului Şcolar au bătut judeţul în cele patru zări. Ieri, controalele s-au derulat în localităţile Chişlaz şi Sâniob (Marghita), Pietroasa, Drăgăneşti şi Bunteşti (Beiuş), Dobreşti, Sâmbăta, Lăzăreni, Hidişel, Copăcel şi Drăgeşti.

 

Satele aparţinând de comuna Drăgeşti se întind pe crestele dealurilor printre care şerpuieşte DN 76 Oradea-Deva, veşnic strâmb de spate şi plin de hârtoape. Centrul de comună stă cocoţat pe spinarea Dealurilor Tăşadului, care se prăvălesc la vale în Groapa Drăgeştilor către Ceica. Amorţeală totală pe uliţe, doar la şcoală e agitaţie mare. Profesorii şi învăţătorii echipaţi de muncă şmotruiesc de zor pe holuri, vopsesc şi deretică prin sălile de clasă. În micuţa grădiniţă cu doar două săli se repară pereţii şi se zugrăveşte. Aşteaptă controlul de la Oradea.

"Avem înscrişi pentru anul şcolar 2010-2011 în jur de 410 elevi şi preşcolari, iar în toate şcolile aflate sub jurisdicţia noastră predau 32 de cadre didactice", ne-a declarat directoarea Şcolii cu clasele I-VIII Drăgeşti, Liana Baş, profesoară de istorie-geografie. Deşi se vede cu ochiul liber că nu a beneficiat de mai mulţi ani de bani pentru reparaţii capitale, şcoala este bine întreţinută. Mobilierul învechit din sălile de clasă se prezintă încă acceptabil, dar lipseşte încălzirea centrală, sobele de teracotă contrastând puternic cu geamurile termopan, dar asortându-se cu câteva uşi vechi de lemn, care nu au mai fost înlocuite din lipsa banilor. În laboratorul de matematică-informatică computerele stau aliniate frumos pe mese încă din 2007, dar lipseşte internetul. Poate în anul acesta şcolar Primăria va reuşi să ajungă la o înţelegere cu firma de cablu pentru furnizarea de internet pentru elevi... În schimb, o investiţie importantă a fost finalizată în această lună, la şcoală fiind adăugată o mică aripă de clădire în care au fost amenajate toalete moderne, nou-nouţe, pentru piticoţii de la grădiniţă, elevi şi profesori. "Lucrările la grupurile sanitare au început la sfârşitul lunii iunie şi au fost terminate luna aceasta. Mai trebuie doar racordată la reţeaua de energie electrică şi sunt complet funcţionale", spune directoarea. Şcoala mai are un corp de clădire vechi de peste 100 de ani, aflată într-o stare destul de avansată de degradare. Vechile săli de clasă sunt folosite pe post de magazii, iar viceprimarul Eugen Şandra este pesimist în ce priveşte posibilităţile de reabilitare a clădirii. Şi dacă ar fi reabilitată, pentru ce?! Populaţia comunei scade, anul trecut fiind închise şcolile cu clasele I-IV din Stracoş şi Topeşti, elevii fiind aduşi la centrul de comună cu microbuzul. Şi comuna stă prost cu fondurile...

Şcoala din satul Tăşad este nou-nouţă, ridicată din fonduri guvernamentale. La fel cea din Tăşad-Goila, şcoala de aici cu clasele I-IV fiind frecventată în exclusivitate de copiii din colonia de ţigani. Sălile de clasă sunt frumoase şi spaţioase, mobilierul nou şi bine întreţinut. Doar la grupurile sociale prichindeii şi-au făcut de cap mâzgălind pereţii. La şcoala de aici predau două învăţătoare, clasele fiind simultane. De la anul, puii de ţigani vor avea posibilitatea să înveţe în limba lor maternă, o tânără studentă la medicină, de-a lor, din colonie, urmând a le preda în limba maternă.