Învăţământul românesc a ajuns într-o stare de degradare financiară echivalentă cu cea creată în anul 2000. Bugetul alocat de minister învăţământului îi nemulţumeşte atât pe profesorii din sitemul preuniversitar, cât şi pe cei din învăţământul superior. Faptul că salariile se vor mări doar pentru profesorii universitari cu ani buni la catedră ridică un semn de întrebare pentru ceilalţi angajaţi din învăţământul superior, care sunt decişi să declanşeze acţiuni de protest, care se vor desfăşura după Sărbătorile de Paşti. Declanşarea conflictului de muncă poate ajunge chiar la greva generală. Preşedintele Federaţiei Naţional Sindicale ?Alma Mater?, Răzvan Bobulescu, a declarat că 93% dintre cei peste 8.700 de membri de sindicat, care au răspuns la întrebări în cadrul unui sondaj de opinie, au fost de acord cu declanşarea grevei generale, din cauza diferenţelor salariale create prin aplicarea Legii 315/2003 privind creşterile salariale pentru personalul din învăţământ. La rândul său, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământul preuniversitar, Aurel Cornea, anunţase, cu puţin timp în urmă, faptul că, tot după Sărbători, se vor organiza ample mişcări de protest, nemultumiţi de faptul că ministerul nu a elaborat încă noua grilă de salarizare şi nu a aplicat rectificarea bugetară de 5% pentru învăţământ. "Dublarea salariilor unor profesori universitari a creat unele dispute chiar în interiorul sistemului lor. Prin declanşarea grevei în învăţământul peruniversitar nu se doreşte o compeţitie între cadrele didactice din cele două sisteme de învăţământ, ci mai degrabă o aliniere a profesorilor peruniversitari la cotele normale de salarizare. Ceea ce dorim noi este o coagulare a mişcării din învăţământ, care să fie coordonată la nivel naţional şi de asemenea să se stabilească un calendar comun de desfăşurare a conflictului de muncă", ne-a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Ţenţ, preşedintele SLI, filiala Bihor. Astfel, după vacanţa de Paşti, dascălii vor intra timp de două ore într-o grevă de avertisment, urmată de greva generală de o zi sau două, timp în care se va întrerupe activitatea în şcoli (în acest caz cadrele didactice nu sunt obligate să asigure în unităţile de învăţământ treimea vitală, cu excepţia şcolilor speciale). "În unităţile şcolare se vor forma pichete (organizate de către directorul unităţii şi liderul de sindicat), iar în cazul în care nu vom primi nici un răspuns din partea guvernanţilor, se va recurge la o ultimă măsură - blocarea anului şcolar", a conchis Ioan Ţenţ.