Elevi de la CN „Emanuil Gojdu" - Sancționați pentru comportament obscen în școală
Fapta a căpătat amploare deoarece unul dintre elevii implicați este chiar fiul șefului Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Daniel Negrean. De altfel, șeful IȘJ Bihor a organizat o conferință de presă, în care s-a străduit să minimalizeze cazul, prezentând întreaga poveste ca pe un exemplu moralizator din care toată lumea ar trebui să tragă învățăminte. „La Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" s-a petrecut un incident şi vreau să fac publice rezultatele unei anchete. Din cercetări reiese faptul că un grup de elevi a folosit un limbaj neadecvat, a făcut gesturi obscene în pauză şi în timpul orei de curs, şi a folosit telefoane mobile, în scopul de a naviga pe internet. Este vorba despre un comportament adolescentin, de nevoia copiilor de 14-15 de a-şi satsiface anumite curiozităţi, de un terbilism, o distracţie la care copiii au participat voluntar, în dorinţa de a fi acceptaţi de către grup. Copiii vizionau anumite site-uri şi aveau un comportament obscen iar unii dintre ei repetau de mai multe ori acest lucru", a explicat Daniel Negrean, inspectorul general, care a lăsat să se înțeleagă că nu este un incident izolat în sistemul de învățământ local. „Eu am aflat despre această situaţie în calitate de părinte, între cei trei elevi fiind şi fiul meu", adăugând el.
Sancțiuni și măsuri disciplinare
În urma anchetei, profesorul în a cărui oră s-au petrecut evenimentele a fost sancționat cu o observaţie scrisă şi a fost mutat la o altă clasă, iar celor trei elevi le-au fost scăzute notele la purtare, unul dintre ei fiind mutat disciplinar într-o altă clasă. „Vreau să apreciez implicarea şi contribuţia în evaluarea comportamentului elevilor, a consilierului psihologic din şcoală. În plus, le mulțumesc celor de la „Emanuil Gojdu" pentru modul în care au manageriat această situaţie. Nu a fost o situaţie uşoară pentru că astfel de lucruri se întâmplă şi în alte unităţi de învăţământ, dar sunt ţinute la secret", a mai explicat Daniel Negrean. Mai mult, deși a spus că regretă personal cazul, inspectorul șef vrea să propună şcolilor o serie de măsuri care să preîntâmpine astfel de evenimente. „Vom propune unităţilor de învăţământ să achiziţioneze camere de luat vederi şi să întârească autoritatea profesorilor în şcoală, astfel încât aceștia să nu mai închidă ochii la anumite gesturi. Mai vrem să propunem un număr de telefon special la care să poată răspunde non-stop un psiholog", a afirmat Negrean. Deși măsurile se pot dovedi a fi utile și în ciuda verticalității pe care s-a străduit să o transmită opiniei publice, Daniel Negrean nu ar fi făcut niciodată conferința de la sfârșitul săptămânii trecute, dacă presa nu ar fi aflat despre incident.
Din pacate liceul-Gojdu-nu mai e cel care a fost ,nici din punct de vedere al disciplinei nici din punct de vedere al rezultatelor.Pacat ca s-a distrus unul dintre cele mai bune licee din tara.
Din pacate liceul-Gojdu-nu mai e cel care a fost ,nici din punct de vedere al disciplinei nici din punct de vedere al rezultatelor.Pacat ca s-a distrus unul dintre cele mai bune licee din tara.
Din pacate liceul-Gojdu-nu mai e cel care a fost ,nici din punct de vedere al disciplinei nici din punct de vedere al rezultatelor.Pacat ca s-a distrus unul dintre cele mai bune licee din tara.