Elevii din Bihor: „Nu merităm să fim obiectul șantajului”
Elevii din Bihor sunt de partea profesorilor în greva generală care a început luni, dar trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care este afectat procesul de predare, învățare și evaluare din școli, și la lipsa de comunicare dintre actorii implicați.
Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Bihor le dă dreptate profesorilor în chestiunea salariilor, dar susține că a primit sesizări din partea consiliilor școlare din teritoriu privind situația mai multor unități de învățământ, unde profesorii participă în procent de peste 50% la grevă, unde elevii din ani terminali au fost anunțați că nu li se va încheia media și nu pot intra în bacalaureat sau unde alți elevi nu știu dacă li se va consemna absența de către profesorii care nu și-au anunțat participarea la grevă.
„Vrem să ne încheiem anul școlar! Suntem elevii acestui sistem de doisprezece ani, nu e vorba doar despre noi, elevii claselor de a douăsprezecea, ci despre toți elevii din sistemul preuniversitar. Nu merităm să fim șantajul unui protest dintre niște angajați și angajatorul lor, ne vrem profesorii și mentorii înapoi! Opriți jocul!”, a declarat Emanuel Negru, președinte Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, care este la un pas de a nu intra în BAC.
Elevii au nevoie de răspunsuri
Elevii mai spun că declarațiile decidenților fie se contrazic, fie sunt incomplete, iar cei care au de pierdut sunt ei, elevii. „Înțelegem, suntem solidari și considerăm întemeiate principiile din spatele grevei, însă solicităm, de asemenea, în calitate de reprezentanți ai tuturor elevilor bihoreni, ca vocea noastră să nu fie ignorată și ca beneficiarii primari ai educației să nu fie trași pe nedrept în poziții limită în ceea ce privește situația lor școlară”, se afirmă într-un comunicat al CJE Bihor.
„Nu ni se pare normal și acceptabil într-un sistem care pretinde să fie cu și pentru elevi să nu știm dacă mâine mergem sau nu la școală sau noi, ca structură de reprezentare, să nu putem răspunde cu certitudine colegilor noștri, care în urmă cu o săptămână se pregăteau de înscrierea la examene, dacă peste o săptămână mai au garanția asta. Ne susținem cadrele didactice și promovăm nevoia imediată de finanțare în educație, dar acest lucru nu înseamnă că nu o să luăm atitudine în cazul în care actul educațional și elevii vor avea de suferit”, spune și președintele CJE Bihor, Ioana Butaru.
Conform aceleiași surse, este nevoie de clarificări cu privire la siguranța și supravegherea elevilor în școli, de asigurări pentru cei care nu știu dacă într-o săptămână se vor putea sau nu înscrie la examenele naționale și o mobilizare a decidenților de la nivel național, în sensul unor răspunsuri concrete, rapide și satisfăcătoare pentru solicitările reprezentanților profesorilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.