În sala festivă a Liceului Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea, a avut loc ieri evaluarea activităţii "Povestea şcolii mele 1990-2012", care face parte dintr-un proiect mai amplu al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, intitulat "Trecutul de lângă noi. Istoria orală a comunităţii locale". La eveniment au fost prezenţi coordonatorii proiectului de la Universitatea Babeş-Bolyai - manager executiv Lavinia Stan şi conf. dr. Ionuţ Costrea, iar din partea liceului gazdă - Rodica Juncu, directoarea adjunctă, precum şi elevi şi profesori ai şcolii.

Cu această ocazie, grupul ţintă al liceului, coordonat de prof. dr. Livia Ghiurcuţa, a organizat un scurt moment artistic, susţinut de grupul vocal-instrumental "Florile primăverii". A urmat prezentarea activităţii "Povestea şcolii mele" prin intermediul istoriei orale, de către grupul ţintă al proiectului lăzărist, precum şi prezentarea lucrării "Povestea şcolii mele", de către prof. dr. Livia Ghiurcuţa. Întreaga activitate a fost realizată împreună cu grupul ţintă, format din elevii: Herlaş Larisa Patricia, Balint Roxana, Vereş Alexandra-Oana, Paina Denisa, Roşan Bogdan, Vilciuc Teodora, Bar Patricia, Bondar Diana, Şütö Roxana, Băican Bianca, Filip Olivia, Ruge Mihaela şi Urs Andreea. Echipa lăzăristă a avut, astfel, ocazia deosebită de a-şi prezenta liceul în care învaţă (de la fondarea sa în anul 1990), prin colectarea şi selectarea de informaţii, precum şi prin contactarea unor foşti profesori şi elevi care au avut un cuvânt de spus în această instituţie de învăţământ. Toţi participanţii la proiect au lucrat împreună ca o echipă adevărată, pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, arătând, încă odată, ce înseamnă "spiritul lăzărist". Însă lăzăriştii nu se opresc aici. În perioada următoare, şi-au fixat un nou ţel, acela de a scoate şi o carte scrisă de ei, prin care să facă cunoscută publicului larg întreaga istorie a liceului unde învaţă cu atâta drag.