Evaluare Națională 2025 - 393 de absenți la proba a doua
4.391 de elevi bihoreni au susținut miercuri, 25 iunie, proba la Matematică a Evaluării Naționale. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bihor, 393 de candidați au absentat.
Subiectele din acest an au fost apreciate de profesori ca fiind echilibrate, dar cu un nivel de dificultate ridicat pentru nota maximă. Elevii au avut de rezolvat probleme de algebră, geometrie plană și spațială, funcții, dar și exerciții aplicate. La Subiectul III, au fost incluse probleme de logică și situații concrete, cu punctaj mare, care au testat în profunzime înțelegerea și aplicarea noțiunilor predate.
În Bihor, testarea s-a desfășurat în 39 de centre de examen și un centru de evaluare cu subcomisie, organizat pentru cazuri speciale. 89 de elevi au beneficiat de condiții speciale de examinare, iar un candidat a susținut proba din spital. Examenul continuă vineri, 27 iunie, cu ultima probă, cea la limba maternă, iar primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 12.00.
Elevii vor putea să vizualizeze lucrările înainte de contestații. Aceștia o vor putea face pe 3 iulie, între orele 14.00 și 18.00, respectiv în zilele de 4 și 5 iulie, fiind însoțiți obligatoriu de un părinte. În aceleași intervale orare se pot depune și contestațiile. Secretizarea lucrărilor se face automat, în platforma digitală, după ce acestea sunt scanate în sala de examen, în prezența elevilor. Timpul efectiv de lucru este de 120 de minute, calculat după completarea casetei de identificare.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 10 iulie, după soluționarea contestațiilor depuse între 3 și 5 iulie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.