Facultatea de Protecţia Mediului - o nouă promoţie de absolvenţi şi-a deschis petalele spre carieră
Casa de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare, ieri, pentru cei aproape 700 de absolvenţi ai cursurilor de licenţă şi master de la Facultatea de Protecţia Mediului care şi-au luat rămas bun de la anii studenţiei. Alături de părinţi, prieteni şi colegi, tinerii absolvenţi au încercat să îşi stăpânească emoţiile şi s-au pregătit sufleteşte pentru ultimul curs la care au participat în calitate de studenţi.
Vizibil emoţionaţi de acest moment important din viaţa lor şi înainte de deschiderea oficială a festivităţii, studenţii au dorit să îşi facă o poză de grup cu cel care le-a fost mentor în ultimii ani, decanul Facultăţii de Protecţia Mediului, prof. univ. dr. Vasile Bara. Au urmat momente pline de îmbrăţişări, felicitări, emoţii şi nelipsitele fotografii de grup cu părinţii. Toţi cei aproape 700 de absolvenţi, însoţiţi de familii, au umplut până la refuz Sala de Spectacol a Casei de Cultură. Cu braţele pline de flori, au intonat "Gaudeamus" şi au mulţumit profesorilor pentru efortul de a le fi împărtăşit din cunoştinţele şi experienţa lor de viaţă în tot acest timp. La cursul festiv au participat, alături de decanul Facultăţii de Protecţia Mediului, prof. univ dr. Vasile Bara, cadrele didactice, îndrumători de an, dar şi prieteni şi rude ale proaspeţilor absolvenţi. "Este o zi emoţionantă pentru noi, întrucât anul acesta ne părăsesc alte promoţii de studenţi. Tinerii care păşesc azi în viaţă ca absolvenţi ai facultăţii noastre sperăm să ne reprezinte cu mândrie şi cu cinste pe calea pe care au hotărât să o urmeze", a punctat Vasile Bara, care şi-a manifestat încrederea că golul lăsat de aceştia va fi completat sau chiar depăşit în sesiunea de admitere din vară cu viitori absolvenţi de liceu.
Totodată, decanul le-a făcut proaspeţilor absolvenţi propunerea de a-şi continua studiile prin programele de master pe care instituţia pe care o reprezintă le pune din toamnă la dispoziţia absolvenţilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.