Sala festivă a Colegiului Național „Emanuil Gojdu” a fost joi, 13 iunie, de la ora 13.30, gazda festivității de final a proiectului Thunder Generation, un proiect prin intermediul căruia elevii au învățat mai multe despre meteorologie.

Finalul proiectului a cuprins o expoziție de proiecte ale paricipanților, de la prognoze meteo până la mici instrumente meteorologice construite de cei mici. Coordonatorul proiectului, Alex Trandafir, a prezentat activitățile din cadrul lui, precum și rezultatele și continuitatea acestuia.

„Scopul proiectului l-a constituit creșterea pasiunii elevilor de gimnaziu în acest domeniu. Au fost organizate 10 ateliere și a avut 20 de beneficiari. Nu strică să știm mai multe, mai ales dacă ne uităm la inundațiile din ultima vreme”, a spus Alex Trandafir. Prin finanțarea obținută în cadrul proiectului, Colegiului Național „Emanuil Gojdu” este acum dotat cu una din cele mai performante stații meteorologice din județ, transmițând date în timp real online pe platforma Wunderground. Aceasta a reprezentat o portiță unică pentru elevi, prin care au putut lucra și procesa date reale exact de pe școala unde învață, monitorizând cât mai bine fenomenele meteorologice. O ultimă dotare achiziționată prin proiect va fi o cameră web 360, care va transmite live online imagini reale de pe acoperișul liceului. Aceasta vine în ajutorul stației meteo, pentru a completa datele stocate cu imagini live din toate cele 4 puncte cardinale, facilitând o imagine de ansamblu asupra tuturor fenomenelor meteorologice ce se petrec în orizontul local al orașului Oradea.

Proiectul Thunder Generation a luat naștere la începutul acestui an, prin programul Fondul Științescu al Fundației Comunitare Oradea. Acesta a durat 4 luni și s-a desfășurat printr-o serie de acțiuni și ateliere în domeniul meteorologiei. Atelierele s-au bazat pe educația S.T.E.M. (Science, Technology, Engeneering, Mathematics), printr-un amalgam de experiemente ca toți elevii de gimnaziu participanți să poată înțelege cât mai bine fenomenele din atmosferă, abordând teme precum prevenirea și prognozarea furtunilor, aplicarea meteorologiei în domeniul aviației, dar și multe altele.

Proiectul a fost finanţat de Romanian American Foundation, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea.

.