Fostul ministru al Educației, Adrian Curaj - A vizitat Universitatea din Oradea
Fostul ministru al Educației, prof.univ.dr. Adrian Curaj, directorul general al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), a vizitat joi, 3 iunie, Universitatea din Oradea.
Adrian Curaj s-a întâlnit, în sala de conferințe a bibliotecii universității, cu rectorul instituției și conducătorii departamentelor de cercetare ale Universității din Oradea. La întâlnire a luat parte și senatorul prof. univ. dr. habil. Adrian Hatos, președintele Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie din Senatul României.
Evenimentul a debutat cu o scurtă ceremonie, în cadrul căreia, prorectorul prof. univ. dr. Sanda-Monica Filip a înmânat cele zece premii acordate centrelor de cercetare ce funcționează în cadrul Universității din Oradea. Cu acest prilej, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a anunțat că centrele de cercetare vor beneficia de 250 de mii de lei, pentru a-și continua activitățile științifice. „Nu ne vom opri aici. Vrem să susținem și în viitor, prin astfel de finanțări punctuale, cercetarea de cel mai înalt nivel”, a afirmat Bungău.
Adrian Curaj a spus că, înainte să vină la Oradea, a făcut un scurt studiu asupra activității de cercetare a Universității, studiu transpus într-un șir de imagini grafice, pe care le-a prezentat audienței. „Stați bine și ca număr de publicații”, a spus fostul ministru, adăugând că a observat o dinamică a creșterii numărului de citări, în reviste de specialitate, citări care au atins un nivel maxim în anul 2019. „Aveți toate ingredientele să faceți și mai bine”, a apreciat directorul general al UEFISCDI, adăugând: „E bine că, deși aveți multe lucrări publicate în România, aveți și destule publicate în străinătate”.
Fostul ministru a remarcat colaborările „majore și diverse” pe care Universitatea din Oradea le are cu hub-uri de cercetare din alte universități, instituția fiind în acea treime a universităților din România care au reușit să aducă peste 500 de mii de lei, fonduri pentru finanțarea cercetării la nivel doctoral. „Anul viitor, vrem să ridicăm această sumă la un milion”, a replicat rectorul Bungău.
La rândul său, Adrian Hatos a afirmat că, în ceea ce privește învățământul, obiectivele coaliției aflată la putere sunt optimiste. Parlamentarul a și remarcat faptul că, pentru prima dată, după mai multe decenii, au fost alocați bani pentru finanțarea cercetării la nivel universitar. „Este un lucru foarte important, fiindcă România este țara care alocă cele mai puține resurse acestui domeniu al cercetării, dintre toate țările riverane”.
Universitarul orădean a insistat și asupra faptului că „există o foarte slabă legătură” între cercetarea universitară și institutele naționale de cercetare și dezvoltare. „Cei din universități se plâng că institutele naționale de cercetare nu reușesc să atragă tineri cercetători din mediul universitar”, a spus Hatos, adăugând că în aceste institute ar trebui să își poată continua cariera de cercetare cei aflați în anii de studii doctorale sau postdoctorale.
Senatorul a mărturisit că unul din obiectivele sale este să obțină mai mulți bani pentru cercetarea universitară. „Cercetarea românească este necunoscută publicului românesc”, a mai spus Hatos, adăugând că „această realitate face ca eforturile mediului științific să nu se transforme în impact social și economic, mai ales la nivelul tinerilor, care ar trebui să se dedice cercetării”. În acest context, conform aceleași surse, este nevoie de un „program național de popularizare a cercetării universitare”.
La finalul intervenției, senatorul a subliniat că Parlamentul lucrează la două acte normative importante pentru cercetarea românească: o lege a cercetării și o alta care va veni să reglementeze carierele din acest domeniu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.