Sosirea primăverii a fost prilej de bucurie în cadrul orelor de limbi moderne de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, astfel că majoritatea elevilor din clasele primare și gimnaziu au avut ocazia să se exprime prin intermediul artelor plastice: desen, pictură, colaj și ilustrare pe calculator.

Obiectul de învățare a fost însușirea vocabularului tematic legat de primăvară în limba engleză și franceză. Dincolo de acest aspect, au rezultat niște ore în care am ieșit din ritmul cursurilor obișnuite prin prezentarea lucrărilor, discuții, cântec și voie bună.

Elevii din clasele primare și clasa a VIII-a, sub îndrumarea profesoarei Nicoleta Ardelean, au sărbătorit, la ora de limba engleză, venirea primăverii într-un cadru vesel și plin de creativitate. Aceștia au decupat, au pictat și au realizat felicitări în limba engleză pe care să le ofere ființelor dragi din viața lor. De asemenea, au avut loc discuții libere și expoziții ale minunatelor lucrări artistice care au dezvaluit, încă o dată, talentul celor mici și entuziasmul lor pentru a învăța o limbă străină prin joc, cântec și arte plastice.

Elevii claselor a V-a, împreună cu profesoara Gabriela Miron, au celebrat, în cadrul orelor de limba franceză, sosirea noului anotimp într-un mod diferit, dar la fel de captivant. Ei au desfășurat activități online pe tema primăverii, iar copiii au avut șansa să creeze fișe de vocabular cu tematică specifică, pe care mai apoi le-au pictat, le-au desenat sau le-au ilustrat pe calculator. Și aici, elevii au manifestat aceeași încântare față de abordarea interdisciplinară a unei limbi străine, dând dovadă de implicare, ingeniozitate și creativitate.

Deși perioada de pandemie prin care trecem este una dificilă și plină de provocări în toate domeniile, la aceste ore de limbi moderne predate „altfel”, încercăm să readucem în fața copiilor lumea frumoasă pe care ei o cunosc, cea plină de farmec și de inocența copilăriei unde primăvara înseamnă, în toate limbile, Renaștere, Bucurie și Speranță...

Prof. Nicoleta ARDELEAN