Impuls, la a treia ediție - Studenţi în expoziţie
Studenţii din cadrul celor şapte programe de studii ale Departamentului de Arte Vizuale al Universităţii Oradea îşi expuzn proiectele la Muzeul Ţării Crişurilor, în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului Impuls.
Proiectul Impuls este organizat de Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea și de Asociația Culturală Ars Nobilis, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea şi a ajuns la cea de-a treia ediție. Obiectivul proiectului este stimularea, evidențierea și promovarea atât la nivel local, cât și la nivel național a artiștilor studenți performanți. În acest an s-a decis ca proiectele expoziționale ale studenților de la cele șapte programe de studii ale Departamentului de Arte Vizuale (Pictură, Grafică, Arte Decorative, Modă, Design Arte Plastice și Multimedia, Design de obiect: Modă și Ambient) să se concretizeze într-o expoziție la Muzeul Țării Crișurilor, Cetatea Oradea.
Expozițiile se vor putea vizita în intervalul 25 mai-6 iunie. Vernisajul va avea loc miercuri, 25 mai, de la ora 17.00, în Cetatea Oradea, etaj II.
„Fie ca noi toți, prin artă, să ne bucurăm de beneficiile eforturilor noastre, fie artistice, fie de organizare și să privim cu încredere la construcția citadelei frumosului, căreia îi suntem datori cu o susținere consistentă. Doar așa, sădind, vom putea culege roadele unei bune educații artistice, atât a studenților, cât și a publicului”, a transmis Rodica Indig, preşedinta Asociaţiei Culturale Ars Nobilis.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.