Înscrierile la facultate - În trei zile, peste opt sute de dosare
În primele trei zile de înscrieri la Universitatea din Oradea şi-au depus doarele 812 candidaţi. După un început timid, în prima zi fiind depuse 67 de dosare, numărul celor care s-au înscris la facultăţile orădene în a doua şi a treia zi a crescut spectaculos, ajungând la 812.
Pe 11 iulie s-a dat startul Admiterii 2011, sesiunea iulie, în prima zi fiind depuse doar 67 de dosare, cele mai multe fiind înregistrate la Medicină şi Farmacie (20 dosare). A doua zi, pe 12 iulie, au fost depuse 242 de dosare, şi de această dată Facultatea de Medicină fiind cea mai căutată (56 dosare), urmată de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (52) şi Ştiinţe Economice (24). Pe 13 iulie au fost depuse 503 dosare, cele mai multe la Ştiinţe Socio-Umane (128), Medicină şi Farmacie (91), Ştiinţe Economice (73), Protecţia Mediului (39). În cele trei zile de înscrieri cele mai puţine dosare au fost înregistrate la facultăţile Textile şi Pielărie (2), Teologie Ortodoxă (4), Muzică (8), Educaţie Fizică şi Sport (11), Energetică (11), Arte Vizuale (18) şi Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării (19). Candidaţii îşi pot depune dosarele până pe 23 iulie 2011 la secretariatele facultăţilor şi departamentelor din cadrul Universităţii, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 16.00, iar sâmbătă şi duminică, între 9.00 şi 12.00. Taxa de înscriere este de 150 lei, taxa pentru contestaţii - 150 lei şi cea de înmatriculare - 80 lei.
În acest an, Universitatea din Oradea scoate la concurs în sesiunea iulie studii de licenţă, 5.324 de locuri, din care 3.679 cu taxă şi 1.645 bugetate. La majoritatea facultăţilor admiterea constă în concurs de dosare, însă există şi facultăţi care organizează probe de concurs, în perioada 25 - 28 iulie 2011. Rezultatele vor fi afişate între 25 şi 30 iulie 2011. Candidaţii interesaţi pot găsi mai multe detalii despre concursul de admitere în Ghidul Admiterii postat pe www.uoradea.ro, butonul Admitere 2011.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.