La Colegiul Național „Iosif Vulcan” - Săptămâna Culturii Române
Între 15 și 19 ianuarie, la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, are loc „Săptămâna Culturii Române”, un șir de evenimente prin intermediul cărora elevii, de la toate cele trei niveluri de învățământ, primar, gimnazial și liceal, vor descoperi cultura în toate aspectele ei.
Activitățile au debutat ieri, 15 ianuarie, cu o activitate dedicată lui Mihai Eminescu. Intitulată sugestiv „Eminescu – Omul deplin al culturii române”, activitatea a fost un omagiu adus marelui poet la 174 de ani de la nașterea sa. La activitate au participat elevii claselor a VII-a A și a IX-a A, profil pedagogic, specializarea învățător – educatoare. Sub îndrumarea profesoarelor Lidia Urs și Alina Vidican, elevii au realizat o incursiune în opera eminesciană, subliniind rolul poetului în literatura română, dar și în cea universală, legătura acestuia cu romantismul european. În cadrul activității, elevii au interpretat câteva dintre cele mai cunoscute creații artistice precum: „Revedere”, „O, rămâi...”, Dorință” sau „Sara pe deal” și pasaje din capodoperele „Scrisoarea I” și „Scrisoarea III”. De asemenea, în vederea creării unei atmosfere inedite, activitatea a inclus și interpretarea muzicală a unor poezii, fiind subliniată, în acest sens, legătura dintre poezie și muzică. Grupate sub aspect tematic, poeziile au fost precedate de câteva considerații critice, menite să sublinieze importanța lui Mihai Eminescu pentru cultura română.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.