Ieri, la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, a început ediţia a VIII-a Şcolii de Vară. Prin intermediul evenimentului se doreşte sensibilizarea celor care lucrează în învăţământ faţă de problema cooperării în educaţie, ca o alternativă viabilă la practicile şcolare tradiţionale.

Deschiderea oficială a Şcolii de vară a avut loc joi, la ora 9.00, în sala X014 a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane. Printre invitaţi a fost şi profesorul formator Carlton J. Fitzgerald, decan asociat al New England College, Henniker, New Hampshire, SUA. La manifestare s-au înscris 65 de persoane (30 pentru sesiunea avansaţi şi 35 pentru cursul de bază), cadre didactice din învăţământul preunivesitar şi superior, respectiv studenţi interesaţi de însuşirea unor strategii interactive de predare pentru optimizarea interrelaţiilor psihosociale la nivelul grupurilor de elevi. "Prin intermediul Şcolii de Vară ne propunem sensibilizarea celor care lucrează în învăţământ faţă de problema cooperării în educaţie, ca o alternativă viabilă la practicile şcolare tradiţionale. Prezenţa participanţilor americani reprezintă o excelentă oportunitate oferită participanţilor la cursuri de a lua contact cu modele de predare alternative, lărgindu-şi astfel viziunea asupra procesului educaţional. De asemenea, colaborarea cu profesorii americani este o premisă a unor posibile proiecte de parteneriat şi dezvoltare internaţională, pe care APCE o oferă cadrelor didactice din România", susţine Simona Laurian, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Cooperării în Educaţie (APCE). Şcoala de vară va dura opt zile, timp în care vor avea loc mai multe cursuri şi ateliere. Evenimentul este organizat de APCE, Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Casa Corpului Didactic Bihor.