La Universitatea din Oradea - 100 de ani de învățământ academic teologic ortodox
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Doctor Vasile Coman” a găzduit, între 5 și 7 iunie, mai multe evenimente prin care a marcat centenarul instituției. Cel mai important eveniment a avut loc marți, în Aula Magna, în prezența reprezentanților a 14 facultăți și departamente de învățământ teologic universitar din țară.
Pe lângă universitari, la eveniment au fost prezenți reprezentanți importanți ai Bisericii Ortodoxe Române și ai autorităților locale și județene.
Pr. conf. univ. dr. Viorel Popa, decanul Facultății de Teologie a Universității din Oradea, a spus că centenarul instituției pe care o conduce reprezintă și „începutul învățământului universitar în limba română la Oradea”. Decanul teologiei ortodoxe orădene a evocat figura întemeietorului școlii universitare teologice orădene, Episcopul Roman Ciorogariu, cel care, acum 100 de ani, „își punea sufletul pentru apostolia viitorului”. Viorel Popa a anunțat că, în anul aniversar 2023, facultatea va da societății a treizecea generație de absolvenți.
P.S. Sofronie, episcopul Ortodox al Oradiei, le-a urat bun venit decanilor teologi ortodocși din toată țara și cercetătorilor sosiți pentru a lua parte la simpozionul „Teologie, Tradiție și Misiune în învățământul teologic academic. Istorie și contemporaneitate”. „Europa este trăită aici cu toată energia și forța, fără ambiții prostești, imperialiste sau revizioniste”, a subliniat episcopul ortodox, spunându-le celor prezenți că „Oradea invită la un ospăț intelectual, care se adaugă celui academic la care ați fost poftiți”. „Noi, creștini fiind, avem datoria să aducem zâmbetul lui Dumnezeu în fața lumii. Sunt convins că asta veți face și domniile voastre, prin manifestările de aici”, a mai spus P.S. Sofronie.
Reprezentantul Patriarhiei Ortodoxe Române, prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, a afirmat că „cei 100 de ani de învățământ teologic ortodox academic, la Oradea, reprezintă un moment de bilanț și, totodată, un prilej de recunoștință față de Dumnezeu și față de toți înaintașii care, prin râvna și osteneala lor, au format și menținut prestigiul învățământului academic teologic bihorean”.
99 de medalii aniversare dedicate centenarului
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, l-a provocat pe P.S. Sofronie Drincec să se alăture corpului de cadre didactice al Universității din Oradea. „Sunteți un om de știință, sunteți tânăr, vreau să vă invit ca, pe viitor, să veniți în rândurile noastre”. Propunerea a fost primită cu aplauze, în sală, și cu smerenie, de către episcopul ortodox al Oradiei.
Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, el însuși absolvent al Teologiei orădene, consideră centenarul „un moment de mare bucurie și împlinire”, Academia teologică fiind „instituția care a marcat profund destinul românilor ortodocși din Episcopia Oradiei”.
Trecând în revistă cele mai importante evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a afirmat că aniversarea a o sută de ani de învățământ academic teologic ortodox „închide secolul românesc la Oradea”, reprezentând „100 de ani de credință și tradiție românească pe aceste teritorii”. Președintele Consiliului Județean le-a urat dascălilor de azi ai Facultății de Teologie Ortodoxă „să ducă mai departe, încă un secol, credința și tradiția românească”.
La finalul evenimentului, în numele Facultății de Teologie Ortodoxă, rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, episcopul ortodox al Oradiei, P.S. Sofronie Drincec, și decanul Viorel Popa au înmânat 99 de medalii aniversare, dedicate centenarului învățământului academic teologic ortodox orădean.
În holul principal al clădirii, lângă Aula Magna, a fost găzduită o expoziție cu tablouri de absolvire a Academiei Teologice, de acum 100 de ani, și altele, mai recente, din ultimii 30 de ani de existență a Facultății de Teologie.
Lucrările întâlnirii anuale a decanilor și conducătorilor de departamente din instituțiile de învățământ teologic universitar subordonate Patriarhiei Române și cele ale simpozionului „Teologie, Tradiție și Misiune în învățământul teologic academic. Istorie și contemporaneitate” au continuat miercuri, pe secțiuni. La simpozion au fost prezenți profesori de teologie ortodoxă din țară și din străinătate: de la Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena, Universitatea „Aristotel” din Salonic, Universitatea din Gävle, Universitatea Catolică „Ioan Paul al II-lea”, Lublin și Universitatea din Regensburg.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.