La clubul CSEI „Orizont” Oradea - Structura Tileagd, compania Trendart a prezentat, recent, „Motanul încălțat” într-o montare care a depășit fără efort eticheta de „spectacol pentru copii”.

A fost o demonstrație despre felul în care teatrul a putut vorbi limpede despre curaj, inteligență și identitate, fără să ridice tonul și fără să alunece în moralism.

Reprezentația, inclusă în proiectul „Prietenia, cel mai de preț dar”, a reunit elevi din Tileagd, Bratca și Țețchea. Timp de o oră, competiția dintre scenă și ecran s-a încheiat în favoarea celei dintâi - performanță notabilă în sine.

Trupa „Comoara cu Povești” Oradea a construit un spectacol participativ, în care publicul nu a fost tratat ca simplu receptor, ci ca partener de joc. Reacțiile copiilor au devenit parte din ritmul reprezentației, nu simple intervenții spontane. A rezultat o formă de atenție activă rar întâlnită: copiii nu doar au urmărit acțiunea, ci au completat-o firesc.

Montarea a propus o lectură actualizată a basmului. Motanul nu a mai fost doar un strateg abil al păcălelilor reușite, ci un personaj care și-a asumat rolul de autor al propriei ascensiuni. Conflictul a fost rezolvat nu prin forță, ci prin inteligență aplicată; nu prin demonstrații de putere, ci prin finețea gândirii. A rezultat un tip de eroism care, din fericire, nu a necesitat sabie.

Detaliul scenografic al mustății inspirate din Salvador Dalí a funcționat ca semn vizual coerent, nu ca simplă glumă. Excentricitatea a devenit o formă de asumare: diferența nu a trebuit corectată, ci valorificată. Tradus pedagogic, mesajul a fost direct: particularitățile fiecărui copil au putut deveni resurse, nu obstacole.

Distribuția - Nora Tiu (regia), Daniel Teszler, Denisa Grosoș și Eric Christian Aron (coordonare tehnică) - a susținut cu energie și precizie acest demers. Îmbinarea dintre jocul actoricesc și teatrul de păpuși s-a realizat fluid, fără rupturi de registru, iar adaptarea scenică semnată de Michella Art (Emese Csuri) a păstrat claritatea narativă, evitând atât simplificarea excesivă, cât și supraîncărcarea simbolică.

Contribuția vizuală a Emesei Csuri - scenografie, costume, păpuși - a adăugat consistență plastică întregului ansamblu: un spațiu expresiv, bine articulat cromatic și funcțional scenic. Decorul nu a ilustrat povestea, ci a susținut-o, oferind actorilor un cadru de joc flexibil și sugestiv.

La Tileagd nu a avut loc doar o activitate școlară reușită, ci un exercițiu autentic de educație prin artă. Fără explicații didactice și fără concluzii subliniate apăsat, spectacolul a formulat limpede două idei: prietenia a fost o formă reală de sprijin, iar inteligența creativă a putut deveni un factor de echilibru într-o lume grăbită.

Alin CREȚU