Praznicul Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur este pentru școlile teologice ortodoxe prilej de organizare a unor activități variate, menite să sublinieze rolul acestora în apărarea și promovarea dreptei credințe propovăduite de Mântuitorul Iisus Hristos și moștenite de la Sfinții Apostoli.

 

Dacă în anii precedenți Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a organizat ample activități în cinstea ocrotitorilor învățământului teologic panortodox, în acest an, având în vedere contextul pandemic actual, activitățile au fost mai restrânse, desfășurându-se în spațiul online, dar având același conținut bogat în informații și învățături teologice.

Astfel, pornind de la tematica omagială și comemorativă a anului în curs, considerat Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul, în Patriarhia Română, vineri, 29 ianuarie, în preziua serbării Sfinților Trei Ierarhi, a fost organizată online o sesiune de comunicări științifice, în cadrul căreia s-au prezentat teme precum: Catedralele Ortodoxe Române din Vârșeț și Gyula - monumente ale credinței românilor din afara granițelor (Ioan Florea, clasa a XII-a); Sfântul Dionisie Exiguul (Florentin Pașcalău, clasa a XI-a); Sf. Ioan Casian (Andrei Teodorescu, clasa a XI-a); Sfântul Ioan Iacob Românul (Florin Creț, clasa a XII-a); Considerații privind cultul eroilor în Biserica Ortodoxă Română (David Biro, clasa a XII-a); Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul Adelin (Pop, clasa a XII-a); Valoarea liturgică a cimitirele ortodoxe, expresie a credinței, a respectului și a dragostei pe care credincioșii români ortodocși o au față de cei trecuți la Domnul (Cătălin Fekete, clasa a XII-a).

În cadrul întâlnirii, pr. prof. Radu Valer Rus, directorul școlii și vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a transmis din partea Preasfințitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, cuvânt de binecuvântare, de încurajare și de optimism în aceste vremuri complicate și a subliniat importanța covârșitoare a Sfinților Trei Ierarhi pentru învățământul teologic, creionând personalitățile acestora, istoricul sărbătoririi lor împreună și contextul în care au fost proclamați drept ocrotitori ai învățământului teologic din întreaga lume ortodoxă.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean Bihor, pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar de specialitate Religie, care a adresat elevilor și corpului profesoral un cuvânt de apreciere și de prețuire, îndemnându-i pe elevi să fie mândri că studiază într-o astfel de școală și să se străduiască să urmeze învățăturile sfinților ocrotitori, amintindu-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune că educația este împărtășire de sfințenie.

Deși cadrul de prezentare a fost unul inedit, sesiunea s-a bucurat de prezența online a tuturor elevilor și profesorilor de la liceu, care au lăsat să li se vadă pe ecran chipurile și ținuta festivă, chipuri pe care s-a putut citi nostalgia după timpurile când, în cadrul sesiunilor de comunicări științifice, comuniunea sufletească era sporită de prezența și apropierea fizică. De altfel, în debutul sesiunii de comunicări, pr. prof. Dorel Leucea, directorul adjunct al liceului, a prezentat un colaj sugestiv cu imagini de la activitățile organizate în școală în cinstea Sfinților Trei Ierarhi în perioada 2011-2020.

Având în vedere contextul pandemic actual din cauza căruia școlile sunt încă închise, Liturghia arhierească dedicată Sfinților Trei Ierarhi a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, în vechea Catedrală cu Lună din Oradea, din soborul slujitor făcând parte și reprezentanți ai corpurilor profesorale ale celor două școli teologice orădene: Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” și  Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea.

Pr. prof. Alin SONEA