Ziua de 10 decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului, a fost marcată de elevii claselor a IV-a A și B printr-o autentică activitate de educație civică, integrată în cadrul programului Școli Ambasador ale Parlamentului European în România (EPAS), liceul deținând acest titlu din anul 2018.

Elevii clasei a IV-a A, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, coordonați de doamna învățătoare Eva-Maria Tirpe, au desfășurat activitatea în două părți. Prima parte s-a concretizat într-o prezentare și o dezbatere despre drepturile omului, despre Declarația universală a drepturilor omului, despre eforturile Organizației Națiunilor Unite de a plasa drepturile omului în prim plan, de a combate conflictele și abuzurile și de a realiza o pace durabilă pe plan internațional. Copiii, cetățeni europeni, au aflat că Uniunea Europeană are o poziție fermă în acest sens și că, în cadrul forurilor ONU, apărarea drepturilor omului este o prioritate a acesteia, iar în a doua parte a activității, elevii au primit sarcina ca, pornind de la activitatea din clasă, să realizeze câte o lucrare individuală în care să reprezinte, plastic sau literar, un drept al omului. Aceste lucrări vor constitui temele unei expoziții, alături de cele realizate în cadrul activității „World’s Largest Lesson 2020”, inițiat de UNICEF cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, pe 20 noiembrie, dată care marchează adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului.

Elevii clasei a IV-a B, împreună cu doamnele învățătoare Alexandra Ciuciu și Alina Selegean au realizat o activitate axată, în special, pe dreptul fundamental al omului, adică dreptul la libertate și dreptul de a se mișca liber în lume, de a circula prin alte țări sau de a vizita obiective turistice europene și nu numai. 

Pornind în călătoria virtuală prin Europa, copiii au aflat despre drepturile omului și despre deviza națională a Franței „Libertate, egalitate, fraternitate”, care are ca temei legal articolul 1 din Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului.

Cu ajutorul unui joc în Powerpoint, au descoperit atracții turistice pe care le poți vizita datorită dreptului omului la libertatea de mișcare. După această călătorie, copiii au fost antrenați în realizarea unor desene sau colaje a unor locuri sau țări europene care li s-au părut cele mai atractive sau pe care și-ar dori să le viziteze.

La finalul activității am realizat o diagramă Venn în legătură cu drepturile fundamentale ale omului și drepturile copilului.

Prin toate activitățile desfășurate, în esență copiii au înțeles că omul - cunună a creației lui Dumnezeu, se bucură nu numai de libertatea primită de Creator, ci și de numeroase drepturi, care izvorăsc tocmai din acest statut al său.

Prof. Alina SELEGEAN