Eşecul guvernărilor începe cu eşecul educaţiei, care se extinde la economie, la plecarea din ţară a elitelor şi în final, la distrugerea oricărei forme de progres şi speranţe. Cu puternice influenţe occidentale, ruseşti şi asiatice, educaţia românească a cunoscut, în decursul ultimilor 100 de ani, sute de modificări, în funcţie de perioada în care ţara noastră s-a aflat, astfel, ajungându-se ca astăzi să fie, anual, zeci de mii de tineri fără Bacalaureat.

 

Şcoala în comunism

O schimbare majoră a educaţiei în timpul comunismului, care a rămas una dintre cele mai importante amintiri chiar și astăzi, este introducerea pionieratului, în anii '50, organizație creată tot pe modelul sovietic și care încerca încă din școală crearea „omului nou”, fiind unul din punctele impuse de regim. Astfel, încă din clasa a doua, elevii erau încadrați într-o structură în care erau învățați ce înseamnă partid, urmând, mai departe, să fie membri în organizațiile de tineret și în cele universitare, toate având aceleși scop.

„Încă de la începutul comunismului, va apărea acel index al cărților interzise, din bibliotecile publice, librării și inclusiv din colecțiile personale. Și au fost cazuri de oameni arestați, unii au ajuns la canal (Canalul Dunăre-Marea Neagră, construit în epoca Gheroghiu Dej cu deţinuţi – n.r.) tocmai din cauza faptului că aveau astfel de cărți. Au fost interzise împrumuturile de cărți din institutele occidentale, așa cum era Institutul Cultural Francez sau British Council. O astfel de listă a existat până aprope de '89, fiind mult modificată. La biblioteca Academiei Ștefan Gheorghiu a existat Fondul Secret de Carte și doar anumiți oameni puteau citi cărțile din acest fond secret”, a menționat profesorul universitar Matei Gheboianu (Universitatea Bucureşti).

În ciuda tuturor măsurilor de îngrădire luate de comuniști, regimul totalitar își propune reducerea, chiar eliminarea analfabetismului din țară, astfel că toți copiii erau obligați să meargă la școală, iar anual, se făceau statistici în acest sens.

Tot în această perioadă s-a stabilizat învățământul preuniversitar, astfel avem patru clase de ciclu primar, patru gimnazial și patru de liceu. Obligatorii erau opt clase, ulterior se va trece la 10 clase obligatorii, după care, elevii fie mergeau către liceu, școală profesională sau școală complementară.

În anii ’70, Nicolae Ceaușescu revine, din nou, asupra sistemului educațional și, pe fondul unor vizite în China și Coreea de Nord, se ajunge la eliminarea aproape în totalitate a liceelor teoretice, rămânând un număr redus, la nivel național. În locul acestor instituții, apar liceele industriale, astfel, la finalul ciclului liceal, elevii urmează să obțină o meserie anume.

Decizia vine într-o perioadă în care Nicolae Ceaușescu dorește industrializarea României, moment în care s-au construit multe fabrici și uzine.

„Același lucru se întâmplă și în învățământul superior, unde universitățile tehnice aveau mare parte dintre locurile pe care Ministerul Învăţământului le distribuia. La universitățile cu profil umanist, filologic, concurența era uriașă pentru că numărul locurilor era unul limitat. România avea o pondere mică de studenți la mia de locuitori, foarte mică față de Europa, chiar mai mică și decât Uniunea Sovietică”, a explicat istoricul Gheboianu.

În condițiile în care locurile la facultăți sunt foarte puține, partidul decide tăierea a 25% dintre ele, în încercarea de a returna datoria externă pe care o avea România.

 

Anii democraţiei originale

Odată cu Revoluția din decembrie 1989, studenții devin tot mai curajoși în relația cu profesorii, astfel că ajung să conteste cadrele didactice universitare pe motive ideologice. Astfel, se ajunge ca multe cursuri ale anumitor profesori să fie boicotate chiar și doi-trei ani la rând.

„După Revoluție, observăm că sistemul se transformă, se schimbă, avem deja o deschidere foarte mare în sistemul universitar. Dintr-o dată, vedem o creștere a numărului de locuri în universități. Apar specializări noi și vor mai apărea universitățile private. La început, au apărut fără un cadru legal foarte bine clarificat și exista o cerere foarte mare pe piață a unor oameni care își doreau să facă o universitate, vorbim de cei care în perioada comunistă nu au avut ocazia să urmeze o facultate”, a precizat Gheboianu.

În anii ’90, statul român a fost destul de încet, în special în crearea de mecanisme de control pentru calitatea învățământului și s-a ajuns la anomalii. Există 4.000-5.000 de studenți înscriși la o specializare, astfel că este destul de greu ca ei să poată să aibă condiții optime ca să susţină cursurile.

Apariția manualelor alternative duce la discuții intense în legătură cu ce trebuie să fie prezentat într-o programă școlară, cum trebuie să se predea la școală o materie sau alta.

„Problema cea mai mare este că aproape toate partidele ajunse la guvernare și-au propus să reformeze sistemul și nicio reformă nu a fost dusă până la capăt. Ceea ce a creat haos, schimbări în timpul ciclurilor școlare, astfel că, de exemplu, în clasa a cincea știai că vei da exmenul de capacitate, care reprezintă 100% și afli în clasa a opta că reprezintă doar 50%”, a mai explicat profesorul universitar.

Treptat, începând cu anii 2000, se conturează zona României sărace. Apare din ce în ce mai des abandonul şcolar, în special în zona liceală, dar sistemul educaţional se confruntă și cu refuzul înscrierilor la şcoală. Același lucru este valabil și în sistemul universitar, unde rata abandonului a crescut foarte mult, în special după primul an de studii. Printre motivele care conduc la acest lucru, se numără ponderea tot mai mică de trecere a examenlui de Bacalaureat, dorința tot mai mare de a studia în universități din străinătate sau pur și simplu, lipsa banilor.

Există niște studii ale Băncii Mondiale, care ne vorbesc despre nivelul de pregătire din mediul rural și cel din mediul urban. De exemplu, la matematică, se ajunge la o diferență de un an de zile între cunoștințele pe care le au cei de la oraș față de rural, iar la limba română, de șase luni de zile.

Sistemul de învățământ recapătă influențele occidentale pe care le avea în perioada interbelică, odată aliniat la sistemul de la Bologna, ciclul universitar de licență, care era de patru ani, devine de trei ani. Interesul pentru studiile de masterat crește și o amploare mare o iau chiar și doctoratele. Se ajunge ușor, ușor, într-o zonă în care obținerea doctoratelor pare un lucru destul de facil. De altfel, unii politicieni s-au folosit chiar de obținerea titlului pentru a primi diverse poziții universitare.

 

20 de politicieni slabi

Peste 20 de politicieni au preluat, în ultimii 28 de ani, portofoliul de la Educație, însă o evoluţie a sistemului nu prea a existat. Prin cele mai mari modificări se numără schimbarea examenului de Bacalaureat, de la șapte probe la trei probe și trei competențe, la inițiativa Ecaterinei Andronescu.

Legea educației din 2011 vine și ea cu schimbări majore, cum ar fi introducerea clasei 0 sau clasa pregătitoare, astfel, copiii intră la școală la șase ani. O schimbare al cărei scop a fost ca trecerea de la grădiniță la școală să fie mult mai ușoară.

În 2014, Daniel Funeriu aduce nu mai puțin de 97 de modificări la Legea Educației, astfel că studiile de doctorat se puteau face și la distanță sau Bacalaureatul se poate organiza în trei sesiuni.

Actualul ministru al Educației, Liviu Pop, s-a remarcat prin mai multe decizii care au stârnit controverse. Introducerea manualului de educație fizică și sport, la clasa a V-a, a declanșat un adevărat scandal în spațiul public. La fel și interzicerea materialelor auxiliare și „lupta împotriva baronilor manualelor”, așa cum i-a numit Liviu Pop pe conducătorii de edituri.

Ca fiecare ministru al Educației post-decembrist, și Liviu Pop vrea reformarea sistemului de învățământ și schimbarea legii Educației.

„Vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veţi fi parte a procesului de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, vom deschide fişa de proiect astfel încât, în septembrie anul viitor (2018-n.r.), după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în cei şase ani de la implementare, cu experţi din universităţi, Academie, federaţii sindicale, organizaţii studenţeşti, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor când îl vom lansa către Parlament”, a declarat Liviu Pop, în luna august, la Cluj, în cadrul Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Oana Despa (MF)