O demisie cu parfum de promovare!
"Dându-mi demisia, poate că am făcut un gest egoist!"
Consemnam, ieri, faptul că inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar, dl Ioan Chelemen, şi-a înaintat demisia, "din motive personale"!
"Ieri dimineaţă, însă, după lungi discuţii pe care le-am avut cu colegul Şereş şi cu prefectul Serac, mi s-a solicitat să revin asupra deciziei mele şi să accept funcţia de inspector general.
Ştiu că o să-mi fie greu. Eu sunt un neliniştit înnăscut, dar cred în ajutorul colegilor şi în sprijinul pe care îl voi primi de la bunul meu prieten, Şereş. Deşi nu va fi lângă mine, el va fi prezent. Am garanţia sprijinului său.
Dându-mi demisia, poate că am făcut un gest egoist. N-am realizat, pe moment, în ce situaţie se află instituţia.
Un lucru este cert: am nevoie de colaborare din partea tuturor, inclusiv din partea presei!"
Domnule profesor (inspector), să ştiţi că nu mai sunt trist. Aţi făcut un gest reparator care vă caracterizează. Tot răul e spre bine. Vă felicit. Aţi gândit bine. Corabia învăţământului bihorean chiar are nevoie de un asemenea cârmaci!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.