O noutate pentru părinţi: cursul "Educaţi aşa!"
La grădiniţa de pe Aleea Padişului din Beiuş, se desfăşoară un interesant curs pentru părinţii care au copii cu vârste între 3 şi 12 ani, curs intitulat "Educaţi aşa!" Coordonator local este instit. Maria Ivănescu, inspector şcolar, iar "dascălii" sunt educatoarele Viorica Maliţa (formator naţional; formator de formatori) şi Aurelia Mihoc (instructor de părinţi), în timp ce 12 părinţi s-au reaşezat, după ani, în băncile... elevilor.
Cursul, desfăşurat pe durata a 5 săptămâni, cuprinde lecţii de 1 1/2 - 2 ore şi are ca scop însuşirea de către părinţi a acelor abilităţi care sunt folositoare, chiar indispensabile, pentru educarea copiilor. Organizatorii cursului, conştienţi că dobândirea acestor abilităţi nu rezolvă toate problemele, îşi propun să prevină apariţia unor greutăţi în comunicarea dintre părinţi şi copii.
Pentru mai multe amănunte, am intervievat-o pe educ. Viorica Maliţa, aceasta precizând că "Educaţi aşa!" este un curs sistematic, destinat tuturor părinţilor, nu neapărat celor care întâmpină dificultăţi în creşterea şi educarea copiilor. "La fiecare şedinţă învăţăm ceva nou! Acesta este în curs, aici nu se face terapie de grup, nu se discută experienţele şi problemele personale ale fiecărui cursant. De asemenea, cursul presupune aplicarea cunoştinţelor dobândite", a mai spus Viorica Maliţa.
Cât priveşte conţinutul cursului pentru părinţi "Educaţi aşa!", acesta cuprinde următoarele teme: "Acordarea atenţiei", "Aprecierea", "Stabilirea limitelor", " A spune NU şi a interzice", "Ignorarea", "Izolarea" şi "Pedepsirea".
Într-o societate în continuă schimbare, inclusiv la nivel valoric, într-o societate în care părinţii şi copiii sunt, deopotrivă, influenţaţi de diverşi factori ce le pot modifica propriile ierarhii şi comportamente, a înţelege care sunt principiile fundamentale, perene, ale educaţiei devine o necesitate. O necesitate la care cursul "Educaţi aşa!", cu siguranţă, răspunde.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.