Elevii Institutului Tecnico Statale Commerciale, Turistico "Jean Monnet", din Ostuni, Italia, s-au întâlnit ieri, în Sala Festivă a Liceului Teoretic "Aurel Lazăr", cu şcolarii ciclului gimnazial al acestei instituţii de învăţământ pentru a le face cunoscute regiunea italiană din care provin, dar şi pentru a discuta despre felul în care decurg orele şi procesul instructiv-educativ în şcoala lor.

 

În cadrul proiectului bilateral "Activate Europe", ce se derulează în perioada 2008 - 2010 între Instituto Tecnico Statale Commerciale, Turistico "Jean Monnet" din Ostuni, Italia, şi Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", din Oradea, ce are ca scop pomovarea culturii şi a limbilor celor două popoare, au loc mai multe evenimente deosebit de interesante. Proiectul se axează în principal pe dezvoltarea abilităţilor de utilizare a limbii engleze, iar activităţile de pe parcursul întregii perioade de derulare a parteneriatului se vor desfăşura în această limbă. "Am organizat această întâlnire între elevii italieni şi cei din ciclul gimnazial al liceului nostru pentru a se cunoaşte mai bine şi pentru a avea posibilitatea de a purta o discuţie directă cu oaspeţii italieni, pentru a afla cât mai multe lucruri interesante despre regiunea din care provin şi despre ţara lor natală", a precizat profesoara Carmen Chira, coordonatoarea acestui proiect. Pe parcursul şederii lor în ţară, liceenii italieni au avut posibilitatea să viziteze centrul oraşului Oradea, să admire arhitectura locală şi numărul mare de biserici de diferite culte. De asemenea, gazdele au organizat o excursie la Peştera Urşilor şi o scurtă vizită în Băile Felix. "Italienii au fost plăcut impresionaţi de ceea ce au văzut până în acest moment în oraşul nostru, de arhitectura deosebită şi de frumoasele peisaje din Bihor, dar şi de mâncărurile tradiţionale româneşti, pe care le-au apreciat ca fiind foarte gustoase", a mai completat profesoara. Şederea oaspeţilor în Oradea se va concretiza prin vizitarea şi a altor obiective turistice importante, dar şi într-o nouă întâlnire, de această dată cu licenii lăzărişti, care va avea loc mâine, de la ora 9.00.