Cu mult timp în urmă am adresat ministrului educației și cercetării de atunci o scrisoare deschisă în care îi propuneam ca religia ca obiect de învățământ în școală să se numească Educație religioasă, cu avantajul că nu ține cont de confesiunea creștină sau necreștină a elevilor,  să aibă o singură bibliografie, Vechiul și Noul Testament și să poată fi predată de orice profesor cu studii superioare și cultură religioasă. În acest scop îmi permit să reamintesc câte ceva despre sărbătorile religioase de peste an așa cum se desfășoară ele la români.             

Crăciunul sau Nașterea Domnului se sărbătorește în fiecare an în cinstea nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pe data de 25 decembrie. Se pare că termenul derivă de la lat. creatio- creație, naștere. Iisus Hristos s-a născut în Betleem din Iudeea de atunci, controlată de romani, din mama fecioară Maria, a doua persoană biblică importantă după Eva. Regele Irod, din invidie, ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de 2 ani. În aceste condiții, Fecioara Maria l-a născut pe Iisus pe ascuns în ieslea unui grajd, ca să scape de recensământul roman. Familia lui Iisus fuge la timp în Egipt, iar mai târziu se restabilește la Nazaret. Obiceiurile și tradițiile de Crăciun s-au răspândit sub diferite forme în toată lumea, bine înțeles și în România. Personajul aducător de daruri cu această ocazie este Moș Crăciun, la noi în perioada comunistă numit Moș Gerilă. A nu se confunda cu același mărinimos Sfântul Nicolae (sec. III-IV e. n.), patronul marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților, obișnuit să ofere daruri secrete ca Moș Crăciun, sărbătorit în fiecare an la 6 decembrie, înainte de Moș Crăciun.                                                                                                

Boboteaza (de la gr. baptismo- a boteza), numită și Epifanie sau Teofanie, arătarea Domnului, a Fiului lui Dumnezeu. Evanghelia relatează că Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de Sfântul Ioan Prevestitorul, Înaintemergătorul, la vârsta de 30 de ani, când a început să propovăduiască. Sfântul Ioan era mai în vârstă cu șase luni decât Hristos și va fi victima aceleiași familii păgâne a Irozilor care nu credeau în sosirea lui Hristos. Irod Antipa (21 î.Hr.-39 d. Hr.) a dat ordin lui Pilat din Pont, guvernator roman al provinciei Iudeea între 26-36 e. n., să-l judece și să-l condamne la moarte pe Iisus, deși „n-a găsit nicio vină la Omul acesta” (Luca 23:4,11). Ca să nu fie acuzat, Pilat s-a spălat pe mâini în fața mulțimii care cerea răstignirea Mântuitorului. Același Irod Antipa, din invidie și răbunare, a dat ordin ca Sfântul Ioan Botezătorul să fie arestat și decapitat cu puțin timp înainte de răstăgnirea lui Hristos (Marcu 6: 17-29). În tradiția creștină botezul are loc la câteva zile, săptămâni sau luni după naștere. Unele confesiuni, mai ales protestante, efectuează botezul la vârsta adolescenței, între 13, 14, 15 ani, înainte de maturitate, când botezatul conștientizează la ce se expune și ce obligații are. Boboteaza se sărbătorește în fiecare an la 6 ianuarie, 12 zile după nașterea lui Hristos, iar a doua zi, la 7 ianuarie, se cinstește Sf. Ioan Botezătorul. Celelalte sărbători religioase mai importante din an sunt în ordine: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști), Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), Nașterea și Adormirea Maicii Domnului.                                                                                                                                         

Învierea Domnului sau Sfintele Paști (de la gr. pascha, la rândul său de la ebr. passach- ambele însemnând trecere sau traversare) este o sărbătoare creștină fundamentală care celebrează învierea lui Iisus Hristos din morți, biruința vieții asupra morții, reprezentând temelia credinței creștine și promisiunea vieții veșnice. Slujba învierii începe cu o procesiune care are loc la miezul nopții. Se ocolește biserica, apoi se ține Sfânta Liturghie, se citesc psalmi, se intonează cântări, printre care Canonul Paștilor: „Hristos a Înviat din morți! / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din mormânturi / Viață dăruindu-le”. A doua zi credincioșii schimbă între ei sau ciocnesc ouă vopsite cu vopsea roșie, care simbolizează viața cea nouă, primită prin Sângele Mântuitorului. Un personaj biblic important, prima femeie vindecată de Iisus, a fost Maria Magdalena. Potrivit celor patru evanghelii canonice, Maria Magdalena a călătorit mult cu Iisus și a fost martoră la răstăgnirea și Învierea Sa, vestind printre primii Învierea Domnului (Ioan 20 : 11-18). A nu se confunda cu samarineanca din Galileea, de proastă reputație, respinsă de societate, în concubinaj după ce fuseseră căsătorită cu cinci bărbați, femeia care în urma unei discuții la fântână cu un Iudeu descoperă că acesta este Mesia și își asumă orice risc pentru a-l mărturisi pe cel care asigură apa și mâncarea spirituală veșnică (Ioan, 4: 1- 42).         La o săptămână după Sfintele Paști se sărbătorește Paștile morților sau Paștile Blajinilor cu vizite la cimitire pentru pomenirea celor decedați, rude sau prieteni apropiați, după care preoții sfințesc mormintele. Biserica romano-catolică și unele confesiuni mai ales neoprotestante sărbătoresc Ziua morților sau Luminația pe data de 1 noiembrie deodată cu Ziua tuturor Sfinților.

Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile sau Cincizecimea). La 50 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos prăznuim Rusaliile, Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de cincizecime (de la gr. pentekoste), de unde și denumirea confesiunii neoprotestante penticostală. Rusaliile celebrează coborârea Duhului Sfânt peste Apostoli și Maica Domnului, marcând nașterea Bisericii creștine. Rusaliile, la rândul lor, derivă de la lat. rosalia- roză, trandafir și Pasca rusata- Paștile rozei, trandafirului, sărbătorită în plină eflorescență a trandafirului. În legătură cu Pogorârea Duhului Sfânt aflăm din Faptele Apostolilor 2,1-4: „1. Și când a sosit ziua cincizecimii, erau toți împreună în același loc. 2. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. 3. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. 4. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.                                                   

Sunt și credincioși, cel puțin penticostalii, care susțin că darul vorbirii în alte limbi insuflat de Duhul Sfânt le-a fost dat nu numai apostolilor, ci tuturor creștinilor care cred sincer în Cuvântul lui Dumnezeu. Există obiceiul ca în Ziua de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale Pogorârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate și împărțite apoi credincioșilor.        

Sfânta Maria Mică și Sfânta Maria Mare. Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului este o zi de sărbătoare creștină care prăznuiește nașterea Fecioarei Maria, mama lui Iisus Hristos. Biserica catolică și ortodoxă sărbătoresc nașterea Maicii Domnului în ziua de 8 septembrie. Adormirea Maicii domnului se comemorează la 15 august. De ce nașterea Fecioarei Maria se numește Mică, iar adormirii Maicii Domnului i se spune Mare? Răspunsul este că la naștere Fecioara Maria era o femeie obșnuită ca toate femeile din lume, iar la adormire i se spune Mare, fiindcă atunci era deja Mama lui Hristos.                                               

Acestea sunt cele mai importante sărbători religioase la creștini de la Nașterea lui Hristos până la Adormirea Macii Domnului, nu moartea, ci Adormirea ca să îi vegheze în veșnicie, ca o bună mamă, pe toți copiii.