Prăpastia financiară se adânceşte la Universitatea orădeană - Au primit doar promisiuni
Aflată într-o situaţie financiară dificilă, Universitatea din Oradea a cerut sprijinul Ministerului Educaţiei prin intermediului rectorului Constantin Bungău care a mers luna trecută la Bucureşti. Aşa cum se obişnuieşte de o perioadă bună de timp la nivel naţional, rectorul s-a întors la Oradea cu buzunarele pline de... promisiuni.
Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că Universitatea din Oradea a ajuns pe marginea prăpastiei şi că de la începutul anului viitor, dacă nu se vor găsi soluţii, instituţia nu va mai avea bani să îşi plătească angajaţii. Pentru a rezolva situaţia, rectorul Constantin Bungău a căutat soluţii dar atunci când le-a găsit, acestea au fost respinse de forul legislativ ai cărui reprezentanţi nu au venit până acum cu nicio soluţie concretă. Între timp, situaţia s-a agravat aşa că rectorul s-a dus la Bucureşti pentru a căuta soluţii împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei. "Am vorbit cu ministrul delegat Mihnea Costoiu şi i-am prezentat situaţia de la Oradea, solicitându-i sprijin pe trei aspecte. La primul dintre ele, cel referitor la creşterea de locuri bugetate, ne-au fost alocate încă 80. În ceea ce priveşte alocările suplimentare de fonduri ca să închidem financiar anul 2013, nu am primit deocamdată nimic scris dar am primit mai multe promisiuni. Cât despre bugetele separate pe investiţii, avem de finalizat spre exemplu baza sportivă, din păcate nu am primit bani în acest an. Dacă primim în 2014, nu ne supărăm. La niciunul din puncte nu ni s-a răspus nu", a explicat rectorul Constantin Bungău care a mai spus că în prezent se încearcă identificarea tuturor posibilităţilor de a reduce costurile. "Nu se pot lua măsuri radicale pentru că trebuie să păstrăm anumite standarde de calitate. Vom încerca să optimizăm activitatea, să nu mai facem o perioadă angajări şi să sistăm promovările. Cert este că trebuie să fim foarte atenţi atât la costurile cu resursa umană cât şi la achiziţii şi bunuri", a mai spus Bungău. Măsurile enumerate de rector ar putea rezolva, într-o foarte mică măsură, situaţia financiară pe viitor, dar problemele mari ale instituţiei sunt cele din prezent. Iar ele nu se vor rezolva doar cu promisiunile făcute de la Bucureşti.
Bine ca sunt bani pentru masini, avioane,etc.
Bine ca sunt bani pentru masini, avioane,etc.