O lucrare a istoricului orădean Sorin Şipoş a fost premiată de cel mai înalt for academic al ţării. Lucrarea editată în 2008 de istoricul orădean a întrunit sufragiile membrilor Academiei Române care au premiat-o ca cea mai bună cercetare în domeniul istoriei. Premiul a fost înmânat pe 16 decembrie anul trecut în prezenţa conducerii forului academic.

Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, realizarea istoricului Sorin Şipoş, pe care l-a avut de altfel alături. „Îi mulţumesc în numele Universităţii şi al meu propriu pentru această realizare care ridică prestigiul instituţiei noastre" a spus rectorul Antal. „În fond, premiul Academiei Române este şi o realizare a Universităţii orădene" a răspuns prof. univ. dr. Sorin Şipoş, care a explicat apoi contextul primirii distincţiei. Lucrarea premiată de Academie cu premiul „Dimitrie Onciu" este cea mai înaltă distincţie şi recunoaştere academică pentru o lucrare la specializarea istorie. Cartea a fost editată în 2008 şi se numeşte „Silviu Dragomir-istoric", fiind propusă pentru a fi evaluată alături de alte 120 de lucrări din întreaga ţară, la secţiunea istorie. În cei doi ani scurşi, de la editare, la premiere, lucrarea a fost recenzată şi studiată de istorici reputaţi. La disciplina istorie un singur astfel de premiu a mai fost acordat unui cadru didactic orădean, în 1995 prof. univ. dr Barbu Ştefănescu primind un premiu similar din partea Academiei. Acest gen de premii ale Academiei Române au fost instituite în 1918 şi sunt acordate unui autor o singură dată în viaţă.